Trump „nu mai prezintă vreun simptom de Covid-19”. Ce spun specialiștii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Încă un consilier de la Casa Albă, dar şi un înalt responsabil militar, au fost testaţi pozitiv. Pe de altă parte, Joe Biden, rivalul lui Trump la prezidenţiale, crede că următoare dezbaterea electorală ar trebui anulată, dacă șeful statului este în continuare infectat.
Un nou sondaj comandat de CNN arata că avansul democratului Biden a crescut la 16 procente în intențiile de vot.
"Președintele a avut o primă noapte odihnitoare acasă, iar acum nu prezintă niciun simptom. Starea lui generală este foarte bună", a declarat doctorul Sean Conley într-un comunicat.
Dr. Anthony Fauci: „E încă devreme să ne pronunţăm asupra bolii. Nu e nici un secret faptul că, dacă te uiți la evoluţia clinică a unor pacienţi, când aceştia s-au aflat în cea de-a cincea sau a opta zi de la infectare, a avut loc o recidivare a bolii.”
Donald Trump a părăsit spitalul după 72 de oreTrump a părăsit spitalul după numai 72 de ore, iar "sceneta" de pe balconul Casei Albe i-a uluit pe mulți experţi medicali.
Dr. Jonathan Reiner, analist medical CNN: „Este inexplicabil faptul că președintele Statelor Unite a intrat în acea clădire când încă împrăştia în mod activ un virus în milioane de particule. În Casa Alba sunt numeroși angajați, iar președintele a intrat fără mască, putând uşor să împrăştie virusul în aer. Este greu de înțeles cum nimeni nu i-a spus să nu facă asta.”
Hogan Gidley, Trump Campaign Press Secretary: „Preşedintele a fost singur pe balcon în momentul în care şi-a dat jos masca.”
Minciună sfruntată, din moment ce imaginile au surprins un fotograf în spatele președintelui și multe alte persoane care îl așteptau în interior.
Facebook și Twitter au reacționat la dezinformările lansate de Donald TrumpDezinformările de la cel mai înalt nivel au continuat pe parcursul zilei. Facebook a șters, iar Twitter a marcat ca fiind "falsă" o postare în care Donald Trump susţinea că gripa este mai periculoasă decât COVID.
Între timp, unul dintre consilierii principali de la Casa Albă, Stephen Miller, care era în auto-izolare de câteva zile, a confirmat că este bolnav.
Mulți lideri militari de la Pentagon sunt în carantinăCam toţi liderii militari de la Pentagon au intrat, de asemenea, în carantină, după ce a fost testat pozitiv şi amiralul Charles Ray, adjunctul comandantului Gărzii de coastă.
9 generali cu patru stele, inclusiv comandanţîi armatei terestre, marinei şi forţelor aeriene au intrat în contact, în ultimele zile, cu amiralul Ray.
Acesta, dar şi unii dintre înalţii oficiali militari de la Pentagon, acum în carantină, au luat parte la ceremonia de la Casa Albă, prilejuită de nominalizarea unei judecătoare la Curtea Supremă.
Recepţia de la sfârşitul lui septembrie, unde măştile sanitare cam lipseau şi nici vorbă de distanţare fizică, a fost considerată ulterior unul dintre evenimentele cu cea mai mare răspândire comunitară a coronavirusului din Washington.
Adam Schiff: „Avem de-a face cu o mare și potențial grav problemă de securitate. Circulă deja informații că Aripa de Vest a Casei Albe e cam pustie, după ce foarte mulți angajați sunt în auto-izolare acasă, fie pentru că sunt deja bolnavi, fie că se tem să nu se îmbolnăvească. Așadar procesul de decizie de la Casa Alba este deja afectat. Și, nu departe de Casa Alba, la Pentagon, există un alt potențial focar, deci efectul cumulate este unul major. Iar adversarii sunt cu ochii pe noi.”
Ce se va întâmpla cu a doua dezbatere dintre Donald Trump și Joe BidenOricum, președintele Trump e nerăbdător să-și reia campania electorală și pare decis să meargă la a doua dezbatere cu Joe Biden, pe 15 octombrie,în Miami, deși:
Joe Biden, contracandidatul lui Trump: „Eu unul cred că, dacă (Trump) va avea încă virusul în acel moment, n-ar trebui să ținem dezbaterea.” Marți seară, liderul american a anunțat pe Twitter că "a cerut echipei sale să nu mai negocieze cu democrații până după alegeri un nou plan economic de ajutor pentru gospodării și micile afaceri".
Decizia, complet neașteptată, a făcut ca Wall Street să cadă cu mai puțin de o oră înaintea închiderii.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: joe biden , coronavirus , donald trump
Dată publicare: 07-10-2020 19:20