Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Armata rusă spune că a organizat exerciții demonstrative în Transnistria

Armata rusă a transmis că a organizat exerciții deminstrative de reparare a armelor și echipamentelor militar, în Pridnestrovie, Transnistria. Informația a fost transmisă de serviciul de presă al Districtului Militar de Vest.

Acestea au avut loc în 15 baze de antrenament, dintre care cinci mobile. 

“În cadrul evenimentului cerințele regulamentelor operative au fost aduse la cunoștința personalului, a fost prezentată procedura de efectuare a principalelor operațiuni de trecere a tuturor tipurilor de arme și echipamente militare în regimul de operare de vară”, se arată în comunicatul citat de Interfax.

Amintim că luni sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol (MGB) a fost atacat cu lansatoare de grenade. Un obuz a fost găsit în apropierea clădirii. Ferestrele şi uşile sediului MGB au fost sparte, la fel şi ferestrele unor clădiri din apropiere.

Marți, au fost înregistrate noi explozii în Transnistria, unde două turnuri de comunicaţie au fost scoase din funcţiune.

Citește și
Maia Sandu
Maia Sandu, despre exploziile din Transnistria: Din informaţiile noastre, pornesc din interiorul regiunii

Luni seara, Serghei Alexandrovici Markov, vicepreședinte al Forumului public rus pentru afaceri internaționale și copreședinte al Consiliului Național Strategic al Rusiei, a declarat că ”România, cu sprijinul NATO și cu participarea armatei ucrainene, intenționează să pună mâna pe Transnistria și să efectueze represalii politice masive împotriva tuturor susținătorilor Rusiei. Acest lucru va pune Rusia într-o poziție foarte dificilă. După operațiunea militară, România plănuiește anexarea Moldovei”, a anunțat Markov.”, conform Pravda.

Amintim că pe 22 aprilie, comandantul interimar al Districtului Militar Central, Rustam Minnekayev, a declarat că una dintre obiectivele celei de-a doua etape a operațiunii militare speciale din Ucraina ar fi stabilirea controlului deplin asupra Donbassului și a sudului Ucrainei, iar acest lucru ar oferi „o altă ieşire în Transnistria, unde sunt şi fapte de oprimare a populaţiei de limbă rusă”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult