Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Papa Francisc: Cei care au decedat având grijă de bolnavii Covid-19 ”au murit pe front ca soldații”

”Medicii, infirmierii, infirmierele, surorile şi preoţii” care au decedat luptând împotriva pandemiei de coronavirus ”au murit pe front ca soldaţii care şi-au dat viaţa din dragoste”, a declarat vineri Papa Francisc.

 

Suveranul Pontif a precizat că aceşti bărbaţi şi femei se alătură listei ”crucificaţilor istoriei”. El a intervenit prin telefon la o emisiune consacrată Vinerii Mari, care comemorează crucificarea şi moartea lui Iisus.

”Mă simt apropiat de poporul lui Dumnezeu, în special de cei care suferă cel mai mult, victimele pandemiei, durerii din lume”, a mai spus Papa Francisc.

Suveranul Pontif a mai spus însă că este adâncit în contemplarea ”speranţei, care nu înlătură durerea, dar nu decepţionează”.

Drumul Crucii, fără credincioși

În seara de vineri, la lumina torţelor, liderul spiritual a 1,3 miliarde de catolici a oficiat un Drum al Crucii în format redus în Piaţa Sfântul Petru din Roma, în care poliţia a interzis accesul.

El a fost însoţit pentru această ceremonie de un grup de cinci deţinuţi dintr-o închisoare din Padova şi de un grup de cinci medici şi infirmiere de la Vatican.

Din 1964, Drumul Crucii în prezenţa papei s-a derulat împreună cu mii de credincioşi în jurul amfiteatrului roman Colosseum, somptuos iluminat.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult