Cât de înșelătoare pot fi recenziile online. Avertismentul specialiștilor în marketing
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit unei studiu realizat de Comisia Europeană, aproape două treimi dintre site-urile verificate nu au putut confirma autenticitatea recenziilor.
Recenziile lăsate de turiști pe platformele de rezervare ne influențează cel mai mult atunci când luăm decizii în privința vacanței.
Potrivit studiilor, tinerii de până în 20 de ani au chiar încredere mai mare în review-urile online decât în părerile membrilor familiei.
Dacă doriți să mergeți pentru un weekend la Sinaia și sunteți în căutarea unor hoteluri sau pensiuni, cautați acele locuri care au foarte multe recenzii din partea turiștilor care au fost cazați și povestesc din experiența trăită. Specialiștii în marketing vorbesc despre regula numărului mare.
Practic, dacă un hotel are multe evaluări din partea turiștilor, există șanse mai mici ca acestea să fie înșelătoare. Evitați locurile cu un număr mic de recenzii.
De regulă, platformele de turism urmăresc și, mai apoi, blochează utilizatorii care fără motiv acordă note și calificative negative.
Radu Fusea, co-founder al unei platforme de rezervări: „Este cunoscut faptul că unul negativ are un impact mult mai mare. Unul negativ lăsat între 10 pozitive poate strica considerabil reputația serviciului respectiv”.
Atenție, însă! Și comentariile pozitive trebuie să vă ridice semne de întrebare.
Cristian Birta, specialist în marketing: „Trebuie să te educi. Să te antrenezi, să depistezi cu nasul tău, review-urile false sau celelalte wow, ce tare e - o bojdeucă, nici măcar curent nu are”.
La fel stau lucrurile și pentru magazinele online. Comentariile care au un limbaj specializat sunt de multe ori construite de oamenii din echipa de vânzări.
Dumitru Borțun, profesor semiotică Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice: „Vă sfătuiesc să vă uitați să prezentările de parfumuri. Vedeți acolo câte creativitate, dar din punct de vedere al informării publicului nu este nimic lăudabil. Câtă creativitatea au oamenii care descriu un parfum, cu noapte, cu lună, catifelat, mister”.
Într-un studiu realizat la cererea Comisiei Europeană, inspectorii ANPC au verificat șase site-uri online din România și au găsit peste tot nereguli.
Irina Chirițoi (ANPC): „Lipsesc informații referitoare la verificarea recenziilor. Consumatorii nu erau informați referitor la modalitatea de realizare a acestor recenzii, fie nu aveau cum să facă recenzia într-un mod corect”.
Comisia Europeană are în plan să modifice legislația și să oblige site-urile online să verifice toți utilizatorii care fac recenzii.