„Patriotism economic”. Premierul Ciolacu se laudă cu investiții din banii UE, pe care le prezintă ca fiind din banii României
Galerie foto
Mai mult, premierul României, care a lansat în vară un pachet de dorințe și de promisiuni sub titulatura „patriotismului economic”, a lăsat de înțeles, fără a o zice însă direct, că deficitul bugetar extrem de ridicat, de 56 de miliarde de lei (diferența dintre cheltuielile și veniturile statului în primele nouă luni ale acestui an) este, cumva, legat de nivelul record al investițiilor, respectiv că Guvernul a cheltuit atât de mult pe dezvoltare.
”Este evident că deja constructorii sunt în avans cu lucrările. Sunt ferm convins că dacă am fi fost în Schengen ar fi fost şi mai în avans şi lucrurile ar fi mers mult mai uşor. În acest moment, România are (..) un deficit de 56 de miliarde şi cheltuieli de investiţii de 57 de miliarde. Este pentru prima oară în istoria României când s-a creat acest echilibru între deficit şi investiţii”, a spus premierul, prezent pe șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești.
Ce a „uitat” premierul Ciolacu să spună, însă, este că din suma totală pentru investiții pe care a anunțat-o, jumătate este din fonduri europene nerambursabile. O parte au avut nevoie de cofinanțare, evident. Unele sunt plătite mai întâi de guvern și apoi sunt decontate de UE, desigur. Per total însă, ele nu impactează deficitul pentru că sunt inițial la cheltuieli și apoi la venituri.
Informația este publică și este oficială. Ea face parte din raportul Finanțelor pe execuția bugetară pe primele nouă luni ale acestui an și este prezentată grafic mai jos:
Simplu spus, Guvernul nu are un deficit bugetar de 56 de miliarde de lei datorită investițiilor, ci din cauza veniturilor sub estimări și ale cheltuielilor care timp de 10 luni nu au fost ținute sub control.
Mai clar, România, din banii ei, a avut investiții de doar 22,5 miliarde de lei în primele nouă luni. Spre comparație, în aceeași perioadă, România a plătit 23,5 miliarde de lei pe dobânzile aferente datoriei guvernamentale.
În primele trei luni ale acestui an erau bugetate (estimate) venituri totale de 131,366 miliarde de lei dar au fost încasate doar 114,166 miliarde de lei, deci un minus de circa 17 miliarde de lei, conform datelor oficiale, publice, ale ministerului Finanțelor. Scăderea veniturilor bugetare, mai ales pe seama scăderii consumului populației (ca urmare a scăderii puterii de cumpărare din cauza inflației enorme, de 15%) a continuat și în trimestrul doi, când bugetatul a fost de 142 miliarde de lei și efectuatul, încasările efective, de doar 128,57 miliarde de lei, deci o nouă „gaură” 13 miliarde de lei.
De reamintit că, la zi, România este beneficiar net al UE, în bani, respectiv diferența dintre sumele totale primite și contribuția națională este de peste 60 de miliarde de euro.
Sursa: Pro TV
Etichete: bucuresti , marcel ciolacu , investitii , deficit bugetar
Dată publicare: 30-10-2023 15:06