Criza economică i-a afectat și pe românii din diaspora. Câți bani au trimis în țară în acest an
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar unii, rămași fără un loc de muncă, mai ales cei care lucrau în agricultură și construcții, s-au întors acasă. Familiile care trăiau din acest ajutor financiar, primit de la rudele din Spania, Anglia sau Italia, se află acum în mare dificultate.
Primii disponibilizați sunt imigranții. O femeie din județul Alba povestește că amândoi copiii săi, aflați în Spania, au avut dificultăți.
Localnică: „Au avut întreruperi cu lucrul și acolo au fost vremuri destul de grele. Erau opriți de la serviciu.”
Reporter: „Dumneavoastră v-au trimis la fel bani sau mai puțini?”
Localnică: „Au trimis așa și așa.”
Reporter: „Au trimis și puține pachete?”
Localnică: „Da, mai puține, mai puține un pic."
Familia Albu din județul Brașov și-a clădit bunăstarea pe munca lui Adam, care pleacă în Anglia câteva luni pe an, de multă vreme. De când cu pandemia, bărbatul mai trimite doar 400 de lei, o dată la două săptămâni. Acum lucrează la o stație de sortare a deșeurilor, dar în curând va rămâne și fără această slujbă.
Sabina Albu: „E foarte greu că nu le dă voie să lucreze și lor, că zice că să nu aibă virusul ăsta, să nu se îmbolnăvească. Greu, greu, și acum chiar închide, de marți, de acum din 5 nu le mai dă voie să lucreze nici acolo."
Potrivit Eurostat, rata șomajului a crescut în luna septembrie, în Uniunea Europeană, la 7,5%, față de 6,6%, cât era acum un an. În Spania și Italia, țări în care sunt cele mai mari comunități de români, situația este dramatică. Sunt cu aproape două milioane de șomeri mai mulți decât în 2019.
Românii din diaspora, au trimis anul trecut în țară, aproape trei miliarde de euro iar această sumă reprezenta pentru economie un mare ajutor. În primele cinci luni ale anului, sumele au scăzut cu 15%. Potrivit ultimelor date, luna aprilie a fost cea mai grea: în țară au sosit cu o treime mai puțini bani decât înainte. Evoluția din ultimele luni, însă, și mai ales restricțiile cu care se confruntă acum țările cu o economie puternică, va agrava și mai mult situația
Sandrina Crișan: „Anul ăsta au zis că și ei acolo o să facă economii și n-or mai trimite atât de mulți bani. Când au venit acasă au luat cadouri, pachete, cu bani, au cheltuit mulți bani și acum n-or mai putea să trimită la fel, dar îi așteptăm și noi ne descurcăm."
Cum mulți români aflați peste hotare, buni meseriași în domeniile lor, trăiesc acum din economii, ar fi un moment bun să-i aducem în țară. Dar asta presupune investiții și sprijin pentru susținerea locurilor de muncă.