”Cea mai mare fraudă fiscală din istoria Europei”: 55 de miliarde de euro
"Aceasta este cea mai mare fraudă fiscală din istoria Europei", a declarat profesorul Christoph Spengel, citat de săptămânalul german 'Die Zeit', unul dintre iniţiatorii consorţiului 'Correctiv', care include şi alte publicaţii precum 'Le Monde' din Franţa sau 'El Confidencial' din Spania.
Pe lângă Germania, de departe cea mai afectată ţară, afacerea vizează şi Franţa, Spania, Italia, Olanda, Danemarca, Belgia, Austria, Finlanda, Norvegia şi Elveţia.
Cea mai mare parte a notei de plată, adică aproximativ 46 miliarde de euro, este legată de o practică de optimizare fiscală botezată 'cum cum', care se bazează pe fiscalitatea diferită care se aplică investitorilor naţionali şi celor străini. Taxaţi mai mult pentru dividendele pe care le primesc, investitorii străini îşi vând pentru scurt timp acţiunile către o serie de bănci locale, doar pentru a evita plata impozitului pe dividende, pentru ca ulterior să îşi recupereze acţiunile. Numai acest mecanism a costat Germania 24,6 miliarde euro, Franţa - 17 miliarde de euro şi Italia - 4,5 miliarde de euro.
La acest prim mecanism se adaugă o practică în mod clar frauduloasă, botezată 'cum ex', care a fost pusă la punct de avocatul german Hanno Berger, împotriva căruia a fost demarată o anchetă penală în Germania. Este vorba de cumpărarea şi revânzarea acţiunilor în apropierea zilei în care se varsă dividendele, însă atât de repede încât administraţia fiscală nu mai poate să identifice adevăratul proprietar. Această manipulare, care necesită o înţelegere între mai mulţi investitori, le permite acestora să solicite de mai multe ori aceeaşi reducere de impozit care se aplică beneficiilor ataşate dividendelor, lezând astfel fiscul. Această escrocherie a costat Germania 7,2 miliarde euro, Danemarca - 1,7 miliarde euro şi Belgia - 202 milioane euro.
În total, 19 organizaţii media din 12 ţări au investigat această afacere şi până acum au analizat peste 180.000 de documente. Jurnaliştii s-au bazat atât pe informaţiile furnizate de autorităţile fiscale şi judiciare cât şi pe interviuri cu surse din sectorul financiar.