Goana după un corp perfect. Ce este fenomenul psihologic numit "la 5 kg de fericire"
Your browser doesn't support HTML5 video.
90% dintre femei sunt nemulțumite de felul în care arată, iar 80% dintre ele au ținut cel puțin o odată în viață o cură de slăbire. Și asta după ce s-au văzut în costum de baie.
Jumătate dintre femei au o viață sexuală nesatisfăcătoare din cauza sentimentului de jenă indus de grăsime. Și, atenție, 56% ar prefera să fie mai slabe decât să aibă un coeficient de inteligență mai ridicat.
Să fie acul cântarului cel care ne judecă valoarea? Nu e nimic anormal în a-ți dori să fii în formă sănătoasă tonică și pozitivă, dar este aberant să crezi că problemele tale vor dispărea odată cu topirea kilogramelor.
Există un fenomen psihologic numit "la 5 kg de fericire" care descrie drama multor femei: îți pui viața în cui și aștepți să trăiești cu adevărat după ce slăbești.
7 din 10 femei sunt convinse că viața lor s-ar schimba în bine dacă ar fi mai slabe! Doar că acest lucru nu se întâmplă niciodată.
Nu vă lăsați seduse de goana după un corp perfect, nu cădeți în capcana obsesiei de a fi slabe cu orice preț. Nu e vina voastră dacă nu reușiți să atingeți dimensiunile unui topmodel, imaginea femeii ideale pe care mass-media o impune are o greutate cu 25% mai mică decât a unei femei normale. Perfecțiunea vinde, dar este utopică plictisitoare nenaturală și, cel mai important, nu garantează fericirea!
Puneți capăt acestui război inutil dintre minte și corp, el trebuie să vă devină prieten. Decât să-l urâți și să-l disprețuiți, mai înțelept ar fi să-l acceptați.
Când ți-e bine în pielea ta te simți iubit și împlinitNemulțumirea de sine distruge stima de sine și epuizează rezervele de timp și de energie vitală, care ar fi putut fi cheltuite mai cu folos. Imaginea corporală este reprezentarea pe care o persoană și-o face despre propriul corp, este ceea ce credem noi că văd ceilalți. Indiferent de felul în care arătăm în realitate, percepția celor din jur va fi determinată și indusă de noi.
În loc să ne vânăm permanent slăbiciunile și defectele, ar fi mai logic să ne concentrăm pe calități. Nu lăsați imperfecțiunile să vă domine existența și bucurați-vă de viață acum, la greutatea pe care o aveți. Respectul și încrederea în propria persoană sunt direct proporționale cu părerea pe care o avem despre noi înșine.
Când ți-e bine în pielea ta ești capabil să acționezi eficient, ești conștient de capacitățile și potențialul pe care le ai, ești sigur pe tine și depășești mai ușor problemele zilnice. Când ți-e bine în pielea ta te simți iubit și împlinit.
Schimbarea de atitudine vine din noi și nu are legătură cu greutatea pe cântar. Să fii slab e una, să fii sexy și plin de viață e alta! O femeie care râde este atrăgătoare chiar dacă nu are o siluetă perfectă. Întrebați orice bărbat, dacă nu mă credeți!
Sursa: Pro TV
Etichete: doctor de bine , dieta , slabire , mihaela bilic
Dată publicare: 06-03-2022 11:13