Cum poate fi preparată sănătos carnea de miel. Exemplarele prea mici, nerecomandate
Your browser doesn't support HTML5 video.
Şi pentru că în aceste zile românii sunt foarte preocupaţi de ce vor pune pe masa de Paşti, am mers pe teren... adică la stână, în piaţă şi la restaurant, ca să vă oferim câteva ponturi pentru cum să alegeţi şi să preparaţi carnea de miel.
Moştenim de la părinţi şi dăm mai departe copiilor obiceiul de a le permite mieilor fătaţi cu puţin timp înainte de Paşte să ajungă la vârsta adultă. Medicina modernă susţine datina cu o explicaţie ştiinţifică.
Dacă mergeţi la stână sau la un gospodar care are şi miei, trebuie să vă interesaţi de greutatea animalului în viu. Ar trebui să fie peste 14-15 kilograme. Altfel, exemplarele mai mici au carnea indigestă, deoarece conţine un procent ridicat de purine. Acestea sunt cristale de acid uric ce se depun pe rinichi şi pe articulaţii.
În schimb, compoziţia chimică a cărnii de berbecuţ e stabilă. Ideal e că mielul să fi fost hrănit numai cu lapte şi iarba. Dacă provine din ferme, verificaţi stampila de conformitate, înainte să-l cumpăraţi. Rasele autohtone de miel nu au multă carne în carcasă. Iar unele dintre ele păstrează gustul pregnant de oaie. Dacă nu vă place aroma puternică, puteţi lăsa, peste noapte, bucăţile tranşate la baiţ. Un amestec de oţet, sare şi condimente, adică.
La fiecare sută de grame de carne de miel aveţi 95 de grame de colesterol. Da, cantitatea e însemnată, mai ales că într-o proporţie mare este acel timp de colesterol care se depune pe pereţii arterelor, îngroşându-le... Dar nu mâncăm acest timp de carne în fiecare zi şi în plus beneficiile nutritive sunt importante.
Carnea de miel are omega 3 şi omega 6, vitamine din complexul B-urilor, fier, potasiu şi zinc. Merită, deci, să adaptăm reţetele clasice. De pildă, să facem drobul doar din organe, ceapă înăbuşită şi multe verdeţuri. Organele în general sunt sărace în calorii, chiar dacă vorbim despre miel nu au multă grăsime.
Putem renunţa la prapor, adică la "plasa" în care gospodinele noastre învelesc de obicei compoziţia. Aceasta dublează încărcătura calorică a fiecărei felii. Cantitatea permisă unui adult de greutate normală e limitată oricum la o sută de grame.
Apoi, vă sfătuim să faceţi cotletele direct pe grătar, în loc de friptură la tava. După modelul grecesc, puteţi stropi cel mult plita cu puţin ulei.
Încă ceva: nu e obligatoriu că mămăligă să însoţească o friptură de miel. Vă sugerăm un sos de portocale cu mentă, o reţetă originară din Noua Zeelandă. Sau un sos de agrişe, dulce-acrişor. De fapt, felurile de mâncare cu miel nu au nevoie de garnitură. Cel mult, spun bucătării, le puteţi însoţi cu o porţie mică de spanac sotat. Sau, şi mai bine, faceţi alături o salată uşoară.
Trecem cele două exemple finale la capitolul "doar o porţie mică, pentru premianţi" . Iată un borş de miel sub formă de cremă. Punem ceapă tăiată mărunt, ţelina, morcovul, mielul întotdeauna ceafă, pulpa cu os, vom căli puţin ... cred că simţiţi ce miros bun are, şi o să venim cu apă.
Şi aici, cotlete, însoţite de ciuperci trase în tigaie şi învelite în smântână grasă şi savuroasă de oaie.