BAC 2020 sesiunea toamnă. Subiectele la matematică și istorie, publicate pe edu.ro
Galerie foto
Subiectele la probele de matematică și istorie a examenului de BAC 2020 au fost publicate pe edu.ro.
Subiectele la matematică, profil mate-info:Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Vezi AICI cum s-a desfășurat prima probă a examenului de Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă, la Limba Română.
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului a început luni, cu proba la Limba şi literatura română.
Miercuri va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării - E.d), la matematică și istorie.
Absolvenţii de liceu din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba scrisă la Limba şi literatura maternă - proba E.b).
Vezi AICI modele de subiecte BAC 2020 la matematică și istorie.
La această sesiune a Bacalaureatului s-au înscris peste 42.700 de candidaţi. Din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidaţi provin din promoţia 2019 - 2020, iar aproximativ 17.800 sunt din promoţiile anterioare.
Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de Bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/ recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil, potrivit metodologiei specifice, potrivit MEC.
Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00.
Ministerul Educaţiei precizează că, la fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor).
Cum se depune contestație la BACContestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi comunicate în data de 5 septembrie.
Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a examenului.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).
Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
Ministerul Educaţiei reaminteşte că toate măsurile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu COVID-19 sunt valabile şi pentru sesiunea august - septembrie a examenului.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele/ instrumentele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a examenului.
Ce nu au voie să facă absolvenții de liceu în sala de examenMEC atenţionează că este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu cineva din afara sălii de examen, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: istorie , matematica , BAC 2020 , Bacalaureat toamna
Dată publicare: 25-08-2020 15:38