Un urs s-a apropiat de cortul unei familii, în Brașov, atras de mirosul mâncării. Un câine a speriat bestia

62550098

O familie cu doi copii, aflată în camping în zona Mălăieşti, județul Brașov, a fost nevoită să se mute la cabană după ce un urs, atras de mirosul mâncării dintr-un rucsac, s-a apropiat de cortul lor.

 

 

Salvatorii montani braşoveni au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în sprijinul unei familii cu doi copii, care campa în zona Mălăieşti şi care a cerut ajutor după ce un urs a venit la cort.

Incidentul a avut loc pe Valea Mălăieşti, în jurul orei 1:00, când ursul a venit direct către rucsacul cu alimente, atras de mirosul acestora, transmit salvatorii.

”Familia avea şi un câine, care a început să latre imediat ce animalul s-a apropiat, lucru care a contribuit la prevenirea unei situaţii mai grave. Salvatorii montani din cadrul formaţiei Salvamont Râşnov a Serviciului Public Judeţean Salvamont Braşov, aflaţi la Mălăieşti, s-au deplasat la locul incidentului, au asigurat preluarea în siguranţă a persoanelor şi le-au însoţit ulterior la Cabana Mălăieşti, unde familia a rămas peste noapte. Menţionăm faptul că persoanele nu au fost atacate de urs şi nu au suferit afecţiuni medicale. Ursul s-a îndreptat spre cort doar pentru a lua mâncarea”, informează oficialii Salvamont Braşov.

Salvamontiştii atrag din nou atenţia turiştilor care se cazează în cort, în zone montane, să evite, în mod special, depozitarea alimentelor în cort, întrucât mirosul acestora atrage animalele sălbatice.

Citește și
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal

3 persoane au ajuns în stare gravă la spital în urma unui impact devastator petrecut pe un drum național din județul Dolj.

Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova din lacul înghețat a fost externat
Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova din lacul înghețat a fost externat


Cetățeanul indian care și-a riscat viața ca s-o salveze pe fetița de 6 ani din Craiova a fost externat.

Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine

Președintele Donald Trump a declarat marți că SUA vor elabora un plan pentru a obține proprietatea asupra Groenlandei care „va mulțumi foarte mult NATO”, relatează Reuters și CNN.



Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.