Un tânăr este cercetat penal după ce a uitat o borsetă plină cu cannabis într-un mall din Vâlcea

cannabis in Valcea
Shutterstock

Un bărbat de 29 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea s-a ales cu dosar penal pentru deţinere de droguri după ce a uitat o borsetă plină cu substanţe interzise într-un centru comercial din oraș.

Anunțul a fost făcut marţi de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, borseta a fost găsită luni după-amiază de unul dintre paznicii centrului comercial, care a şi sesizat autorităţile după ce a verificat conţinutul acesteia.

Ce a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea despre descoperirea borsetei cu cannabis

„În urma verificărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, identificând un bărbat de 29 de ani, din Râmnicu Vâlcea, ca fiind proprietarul unei borsete găsite abandonată în incinta centrului comercial, în care se aflau 12 bile din staniol ce conţineau muguri vegetali de culoare verde-măsliniu cu miros înţepător, totodată fiind găsită şi o cutie metalică ce conţinea tot muguri vegetali de culoare verde-măsliniu şi un grinder folosit la măcinarea resturilor vegetale,” a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Georgiana Stancu.

Pe numele bărbatului, poliţiştii au deschis dosar penal şi fac cercetări pentru deţinere fără drept de droguri de risc.

Citește și
cannabis
Ceaiuri cu conţinut ridicat de THC, substanţa principală din cannabis, retrase de un supermarket
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin
Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Guvernul din Ucraina susține legalizarea cannabisului. Motivele oferite de Ministrul ucrainean al Sănătății
Guvernul din Ucraina susține legalizarea cannabisului. Motivele oferite de Ministrul ucrainean al Sănătății

Cabinetul de Miniștri din Ucraina a susținut un proiect de lege pentru legalizarea cannabisului, potrivit publicației ucrainene Babel.

Ceaiuri cu conţinut ridicat de THC, substanţa principală din cannabis, retrase de un supermarket
Ceaiuri cu conţinut ridicat de THC, substanţa principală din cannabis, retrase de un supermarket

Asociația Pro Consumatori a sesizat DIICOT cu privire la demararea unei anchete care să elucideze modul în care două produse alimentare cu un conținut ridicat de tetrahidrocanabinol (THC) au fost comercializate în rețeaua de magazine Lidl.

Medicament cu cannabis, în farmaciile din țară. Românii forțați să apeleze la dealeri
Medicament cu cannabis, în farmaciile din țară. Românii forțați să apeleze la dealeri

Primul medicament care conţine un extract al cannabisului utilizat, în special, de bolnavii cu boli cronice şi dureri insuportabile ar putea fi găsit în farmacii până la sfârşitul anului.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.