Un şofer băut a intrat cu maşina într-o ţeavă de gaz, în Sibiu. Bărbatul a ajuns apoi la spital | FOTO

sofer beat Sibiu
Sursa foto: turnulsfatului.ro

Un bărbat în vârstă de 32 de ani care consumase alcool a pierdut controlul maşinii, a pătruns pe trotuar şi apoi a acroşat o conductă de gaz pe Calea Turnişorului din municipiul Sibiu.

„În timp ce conducea un autoturism pe Calea Turnişorului, în apropiere de intersecţia cu strada Mihail Kogălniceanu, un sibian în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe trotuar şi apoi a acroşat conducta de gaz a trei imobile. Conducătorul auto a suferit răni uşoare şi a fost transportat la spital de către poliţiştii rutieri întrucât a refuzat transportul cu echipajul medical. Testarea alcoolscopică a şoferului a indicat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, potrivit Agerpres.

În cauză, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influenţa alcoolului.

Pompierii au asigurat măsurile de protecţie şi securitate la incendiu, obturând ţeava de gaz până la sosirea echipajelor tehnice de la operatorul de gaze şi electricitate, întrucât ţeava de gaz a fost ruptă, a transmis sg. maj. Andreea Ştefan de la ISU Sibiu.  

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Momentul în care un șofer beat este urmărit de poliție în Bistrița. Manevrele periculoase făcute după ce a lovit două mașini
Momentul în care un șofer beat este urmărit de poliție în Bistrița. Manevrele periculoase făcute după ce a lovit două mașini

Poliția din Bistrița-Năsăud a făcut publice imagini cu o urmărire pe străzile din oraș, în urma căreia un șofer este scos cu forța din mașina și trântit la pământ prin manevre pe care suntem obișnuiți să le vedem - mai degrabă - prin filmele americane.

Urmărire ca în filme. Momentul în care un șofer beat fuge de poliție după ce lovește două mașini în trafic
Urmărire ca în filme. Momentul în care un șofer beat fuge de poliție după ce lovește două mașini în trafic

După o urmărire în trafic de aproape o jumătate de oră, un șofer beat din Bistrița care a fugit de la locul unui accident a fost oprit de autorități.  

Șofer beat, drogat și fără permis, revoltat că a fost oprit de poliție în Ilfov. ”De ce atât tam-tam?”
Șofer beat, drogat și fără permis, revoltat că a fost oprit de poliție în Ilfov. ”De ce atât tam-tam?”

Peste 370 de șoferi s-au ales sâmbătă seară cu amenzi după ce au fost opriți de polițiștii din Ilfov. Au fost reținute și 35 de permise, cele mai multe pentru nerespectarea limitei de viteză.  

Un şofer din SUA care conducea cu viteză a încercat să facă schimb de locuri cu câinele său ca să evite arestarea
Un şofer din SUA care conducea cu viteză a încercat să facă schimb de locuri cu câinele său ca să evite arestarea

Un şofer beat care circula pe o şosea din statul american Colorado a încercat să schimbe locul cu câinele său pentru a evita să fie arestat atunci când a fost tras pe dreapta de către poliţişti pentru depăşirea limitei de viteză, scrie DPA.

Miri spulberați de o mașină când plecau de la nuntă. Mireasa a murit pe loc, bărbatul este în stare gravă
Miri spulberați de o mașină când plecau de la nuntă. Mireasa a murit pe loc, bărbatul este în stare gravă

O mireasă a sfârșit tragic chiar după nuntă. Tânăra de 34 de ani și proaspătul ei soț au fost spulberați de o mașină condusă de un șofer beat, când plecau de la ceremonie, într-o mașinuță de golf,  potrivit The Guardian.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.