Un bărbat a murit strivit de roțile unei autoutilitare conduse de un șofer băut, în Timiş. Victima căzuse din vehicul

crima

Un bărbat care a accidentat mortal o persoană, în timp ce conducea un autovehicul sub influenţa alcoolului şi cu permisul de conducere anulat, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, remis, vineri, Agerpres, în seara zilei de 19 septembrie, inculpatul a condus o autoutilitară pe drumurile publice, de pe raza localităţii Hodoni către comuna Sânandrei, iar apoi pe o distanţă de aproximativ 3-4 km, pe terenul extravilan din afara părţii carosabile a DC 37, dinspre localitatea Hodoni spre Sânandrei, având anulat permisul de conducere şi cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Ajuns pe terenul extravilan al localităţii Hodoni, în locul denumit "La tabăra", pe un platou de beton, efectuând manevra de mers înapoi cu autoutilitara, a trecut cu roata din partea dreaptă faţă a autoutilitarei peste corpul persoanei vătămate (care căzuse din autoutilitara unde se afla ca pasager ocupant al locului dreapta faţă), provocându-i mai multe leziuni şi ulterior decesul.

Cercetările din prezentul dosar sunt efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara - Secţia 3 Poliţie Rurală Sânandrei, sub coordonarea şi supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Accident grav în Teleorman. Două autocare și un TIR s-au ciocnit violent. Patru persoane au fost rănite. VIDEO
Accident grav în Teleorman. Două autocare și un TIR s-au ciocnit violent. Patru persoane au fost rănite. VIDEO

Un accident rutier grav s-a produs, vineri dimineață, între localitățile Bujoreni și Prunaru, pe E70, în județul Teleorman. Două autocare și un TIR s-au ciocnit violent. A fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Un român și-a găsit sfârșitul într-un accident cumplit în Italia. Microbuzul în care se afla a căzut de la 20 de metri
Un român și-a găsit sfârșitul într-un accident cumplit în Italia. Microbuzul în care se afla a căzut de la 20 de metri

Un microbuz în care se aflau cinci români a căzut de la o înălțime de peste 20 de metri, transformând o călătorie obișnuită într-o tragedie.

 

Trei răniți după un accident între un microbuz și o mașină. A intervenit elicopterul SMURD
Trei răniți după un accident între un microbuz și o mașină. A intervenit elicopterul SMURD

Trei persoane, o femeie şi doi bărbaţi, ambii şoferi, au fost răniţi, joi, după un accident rutier care a avut loc în localitatea Becicherecu Mic, de lângă Timişoara.

O femeie de 32 de ani întinsă pe carosabil a fost spulberată de o mașină care a trecut peste ea, în Tulcea
O femeie de 32 de ani întinsă pe carosabil a fost spulberată de o mașină care a trecut peste ea, în Tulcea

Un accident rutier s-a produs, joi dimineaţă, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, primele date de la faţa locului arătând că un autoturism a trecut peste o femeie în vârstă de 32 de ani, care se afla întinsă pe carosabil.

Doi copii și alți doi oameni au fost răniți într-un accident rutier în Satu Mare
Doi copii și alți doi oameni au fost răniți într-un accident rutier în Satu Mare

Patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite într-un accident produs miercuri seara între localităţile Ser şi Bogdand din judeţul Satu Mare, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş", potrivit Agerpres.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Măsurile adoptate de autorități pentru următoarele 30 de zile
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Măsurile adoptate de autorități pentru următoarele 30 de zile

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.