Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei, anunță că primele 51 de autobuze electrice BMC au ajuns în România

autobuze buc
Stelian Bujduveanu / Facebook

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă că primele 51 de autobuze electrice BMC au ajuns în România.

Acestea se află în Portul Constanţa şi vor porni spre Bucureşti, scrie viceprimarul, pe Facebook.

Am depus toate eforturile pentru ca bucureştenii să poată circula cu autobuzele electrice până la sfârşitul acestui an şi astăzi avem rezultatele: Vehiculele au fost livrate cu aproximativ 4 luni mai devreme faţă de termenul prevăzut în contract. (...) Acesta este primul lot din cele 100 de autobuze electrice pe care Primăria Capitalei le-a achiziţionat. Celelalte 49 de autobuze electrice vor sosi în luna noiembrie, iar până pe 2 decembrie vor fi livrate, treptat, şi 100 de staţii de încărcare”, precizează Bujduveanu.

Cele 100 de vehicule, care vor înnoi flota STB, sunt achiziţionate cu fonduri europene nerambursabile, prin programul Programul Operaţional Regional.

Citește și
Primele imagini cu noile autobuze electrice
Cum arată cele 100 de autobuze electrice cumpărate de Primăria Capitalei. GALERIE FOTO
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi

Pe 22 august, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, declara că firma care a câştigat licitaţia pentru autobuze electrice intenţionează să livreze până la sfârşitul anului cele o sută de vehicule contractate.

Prototipul nu e gata, însă ce ne-au spus ei este că vor să livreze până la sfârşitul anului toate cele 100 de autobuze electrice. E uşor de înţeles, pentru că există o finanţare europeană pentru ele. Dacă le livrează până la sfârşitul lui 2023, putem să le plătim toţi banii în 2023, ceea ce toată lumea îşi doreşte. Dacă nu le livrează în 2023, trebuie să le punem pe Programul Operaţional Regional următor. Până se face ghidul, până se fac aplicaţiile, poate să mai întârzie şase-nouă luni până când putem să plătim. Şi, atunci, ei vor să le livreze pe toate 100 până la sfârşitul acestui an”, a declarat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă.

Nicuşor Dan a reamintit că acest contract a fost atribuit în urma a trei licitaţii eşuate, dintre care una s-a desfăşurat în mandatul actualei administraţii.

A fost o licitaţie deschisă, cu patru participanţi, cu nişte criterii de calitate. A câştigat o firmă care asamblează diverse componente. Şi din China, din Germania şi din mai multe locuri”, a explicat primarul general.

Firma BMC Truck&Bus a fost declarată în luna iunie câştigătoare a licitaţiei pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice, conform anunţului publicat pe SEAP.

Contractul are o valoare totală de 290.000.000 lei.

Noile autobuze electrice trebuie să fie din gama de 12 metri lungime şi să aibă autonomie de minim 200 kilometri între două încărcări succesive, tracţiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare e Energiei Electrice (SRSEE), baterii de acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, trei uşi duble şi aer condiţionat.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Avertisment pentru turiști. Capitala europeană în care ploșnițele au luat cu asalt transportul în comun și spitalele | VIDEO
Avertisment pentru turiști. Capitala europeană în care ploșnițele au luat cu asalt transportul în comun și spitalele | VIDEO

Franța se confruntă cu o invazie de ploșnițe de proporții. Insectele au fost filmate în autobuze din Paris.

Cum arată cele 100 de autobuze electrice cumpărate de Primăria Capitalei. GALERIE FOTO
Cum arată cele 100 de autobuze electrice cumpărate de Primăria Capitalei. GALERIE FOTO

Primele imagini cu noile autobuze electrice care vor ajunge în București în luna noiembrie, au fost postate marți, pe pagina de Facebook a viceprimarului Stelian Bujduveanu.  

Elevii vor avea gratuitate la toate tipurile de transport. Cine va deconta
Elevii vor avea gratuitate la toate tipurile de transport. Cine va deconta

Elevii din învățământul de stat și privat vor beneficia de gratuitate la toate tipurile de transport public, respectiv metrou, autobuze și tramvaie, transportul feroviar și transportul naval.

Momentul în care o mașină se izbește violent de două autobuze staționate, în Sibiu. Greșeala flagrantă comisă de șofer
Momentul în care o mașină se izbește violent de două autobuze staționate, în Sibiu. Greșeala flagrantă comisă de șofer

Teribilul accident rutier în care o femeie de 30 de ani și-a pierdut viața, joi noaptea, la Sibiu, a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Ce amenzi au primit doi şoferi STB care nu i-au asigurat unei persoane cu handicap accesul în autobuzele pe care le conduceau
Ce amenzi au primit doi şoferi STB care nu i-au asigurat unei persoane cu handicap accesul în autobuzele pe care le conduceau

Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) i-a sancţionat cu amendă pe doi şoferi ai STB care nu i-au asigurat unei persoane cu dizabilităţi locomotorii accesul în autobuze pe care le conduceau pe linia 104.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.