Şoferul care a provocat accidentul din Hunedoara avea permis de câteva luni și urma să aibă un copil în curând

×
Codul embed a fost copiat

Şoferul care a provocat cumplitul accident rutier de duminică noapte, din judeţul Hunedoara, în care el și alți 4 tineri şi-au pierdut viaţa, avea permis de numai câteva luni. Iar rudele lui spun că ar fi băut înainte de tragedie.

Mașina în care se afla grupul de 5 prieteni s-a izbit cu viteză de un cap de pod.

Atenție, urmează informații cu un puternic impact emoțional!

Potrivit poliţiştilor, la urcarea pe un pod, unde nu ar fi avut voie să depăşească, şoferul de 22 de ani a ajuns pe contrasens şi a mers aşa câteva zeci de metri. Apoi pierde controlul volanului şi întră într-un cap de pod. Impactul a fost devastator. Cei 5 tineri aflaţi în interior au murit pe loc.

Iar bucăţile din maşina făcută praf au lovit şi un alt băiat, de 15 ani, care mergea pe bicicletă. Adolescentul a fost transferat la Timişoara şi este internat la chirurgie pediatrică.

Citește și
Accident aviatic pe acoperișul unui hotel Hilton. Un elicopter s-a prăbușit și a luat foc
Accident aviatic pe acoperișul unui hotel Hilton. Un elicopter s-a prăbușit și a luat foc

Şoferul avea permis din decembrie. În ultimele luni a fost sancţionat de mai multe ori de poliţiştii de la rutieră. În plus, maşina era una împrumutată.

Din ce spun rudele, cu toţii băuseră înainte de cursa fatală. Abia după necropsie, informaţia poate fi confirmată oficial.

Victimele sunt rude între ele. Iar şoferul urma să devină tată peste două luni.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, uimit de salariul pe care îl câștigă în Parlament: ”Ce îmi dați, mă, atâția bani?”
Gigi Becali, uimit de salariul pe care îl câștigă în Parlament: ”Ce îmi dați, mă, atâția bani?”
Citește și...
O fetiță și doi adulți au murit pe un drum din Bihor. Un alt copil a fost preluat de un elicopter SMURD
O fetiță și doi adulți au murit pe un drum din Bihor. Un alt copil a fost preluat de un elicopter SMURD

Un grav accident de circulaţie s-a profdus, luni, pe un drum judeţean din Bihor, doi adulţi şi o fetiţă fiind declaraţi decedaţi. O altă fetiţă, în stare de inconştienţă, a fost transportată la spital cu un elicopter SMURD.  

Accident aviatic pe acoperișul unui hotel Hilton. Un elicopter s-a prăbușit și a luat foc
Accident aviatic pe acoperișul unui hotel Hilton. Un elicopter s-a prăbușit și a luat foc

Un elicopter s-a prăbușit luni pe acoperișul unui hotel din Australia. Pilotul a murit în în urma impactului și a incendiului. Accidentul aviatic a avut loc la hotelul Hilton din Cairns.

Accident cu 7 maşini pe DN 11. Două persoane au fost rănite. Circulaţia se desfăşoară pe rută alternativă
Accident cu 7 maşini pe DN 11. Două persoane au fost rănite. Circulaţia se desfăşoară pe rută alternativă

Şapte maşini au fost implicatem duminică seară, într-un accident rutier pe DN 11, în judeţul Braşov. Două persoane au fost rănite.

Primul ajutor în cazul unui accident moto. Exercițiu util organizat în Timișoara
Primul ajutor în cazul unui accident moto. Exercițiu util organizat în Timișoara

Peste 200 de motocicliști din Timișoara au participat, sâmbătă, la un exercițiu util în cazul unui accident rutier.

Accident în lanţ în Capitală, după ce o maşină de poliţie a fost lovită. Un copil și un polițist au ajuns la spital
Accident în lanţ în Capitală, după ce o maşină de poliţie a fost lovită. Un copil și un polițist au ajuns la spital

Impact violent, sâmbătă seară, pe un bulevard intens circulat din Capitală. O mașină a poliției, aflată în misiune, s-a ciocnit, într-o intersecție, cu un vehicul care nu i-a acordat prioritate.

Recomandări
România vrea să amâne închiderea centralelor pe cărbune. Ministrul Energiei: „O perioadă de timp, poate până în 2032”
România vrea să amâne închiderea centralelor pe cărbune. Ministrul Energiei: „O perioadă de timp, poate până în 2032”

Centralele pe cărbune ar putea avea viitor în România, deși legea actuală prevede clar închiderea lor completă în următorii ani.

Cine e Cristina Târteață, funcționara care l-a certat pe Ilie Bolojan: membru PSD, a avut funcții în instituții de stat
Cine e Cristina Târteață, funcționara care l-a certat pe Ilie Bolojan: membru PSD, a avut funcții în instituții de stat

S-a lăsat cu revoltă în Senatul României, după ce Ilie Bolojan, președintele Camerei Superioare a Parlamentului, a anunțat că vrea să desființeze în jur de 180 de posturi bugetate.

Problema ignorată de autorități: Aproximativ 75% din români vor fi obezi în 10 ani. Nu există tratamente decontate
Problema ignorată de autorități: Aproximativ 75% din români vor fi obezi în 10 ani. Nu există tratamente decontate

Obezitatea este recunoscută ca boală cronică în România, însă doar pe hârtie, pentru că statul nu a pus la punct şi programe speciale care să îi ajute pe pacienţi.