România nu mai este atât de atractivã pentru industria de call center. Salariile au crescut cu 70% în ultimii ani

×
Publicitate

România nu mai este atât de atractivă pentru call-centere și alte servicii externalizate de companii mari la nivel global, cum ar fi cele de IT sau financiare. Dacă în ultimii ani am fost căutați pentru salariile mai mici, ne-am pierdut acest avantaj.

Românii sunt mai bine plătiți decât angajații altor țări din regiune. Pe de altă parte, ai noștri sunt solicitați încă pentru calitatea muncii, dar și pentru că vorbesc mai multe limbi străine. Această industrie a ajuns a cincea în privința contribuției la Produsul Intern Brut.

O tânără lucrează în departamentul de call center al unei companii din Pipera de 8 ani. Este specialist în controlul calității, adică verifică ce fac alți agenți. În echipa ei sunt și filipinezi din Manila.

Alexandra Gogonea:Având în vedere că suportul este 24 din 24 de ore, noi ținem partea de zi, iar ei se ocupă cu partea de noapte. Intern, între noi vorbim în română. În momentul în care discutăm cu ceilalți colegi din Manila vorbim exclusiv în engleză.”

Compania are 2.500 de angajați în România, specializați în IT, consultanță sau call center, servicii externalizate de alte firme mari din lume. De exemplu, un producător de mașini de lux din Italia.

Citește și
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal

Adrian Baron, reprezentantul unei companii: „Avem noroc că avem și un centru acolo, dar avem și angajați care vorbesc foarte bine italiană, și echipele s-au unit și livrează împreună aceste servicii. Nu este ceva neobișnuit ca un angajat din România să vorbească minimum două limbi străine, ceea ce este un avantaj competitiv.”

România nu mai este însă o țară ieftină pentru companiile din străinătate care aleg aceste servicii de la noi. Salariile din această industrie au crescut în ultimii 5 ani cu până la 70%, arată un sondaj al Asociației Business Service Leaders Romania.

În București este cel mai mare salariu mediu net din industrie, de 7.600 de lei, iar cel mai mic este în Moldova, sub 5.000 de lei.

Cel mai bine câștigă cei care fac servicii IT. Un dezvoltator de software, de exemplu, are în medie 11.000 de lei net, un specialist în state de plată 5.800 de lei, iar un specialist în achiziții 5.400 de lei pe lună, în medie. Aceste salarii sunt mai mari decât cele din Bulgaria, de exemplu, sau din Ungaria.

Cătălin Iorgulescu, vicepreședinte ABSL: „Odată ce salariile cresc în România, mai ales comparativ cu competitorii noștri la nivel internațional, atât din Europa de Est, cât și din Asia, nu mai suntem la fel de atractivi. Industria de outsourcing migrează către locații unde salariile și costul forței de muncă sunt atractive.”

Din acest motiv, jumătate dintre companiile care oferă servicii pentru afaceri din toată lumea nu mai prognozează creșteri pentru acest an, arată sondajul. Momentan, sunt peste 200.000 de angajați în România, cei mai mulți în București, Cluj și Iași.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal

3 persoane au ajuns în stare gravă la spital în urma unui impact devastator petrecut pe un drum național din județul Dolj.

Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova din lacul înghețat a fost externat
Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova din lacul înghețat a fost externat


Cetățeanul indian care și-a riscat viața ca s-o salveze pe fetița de 6 ani din Craiova a fost externat.

Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine

Președintele Donald Trump a declarat marți că SUA vor elabora un plan pentru a obține proprietatea asupra Groenlandei care „va mulțumi foarte mult NATO”, relatează Reuters și CNN.



Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.