Percheziţii ale Parchetului european în Arad privind o fraudă de trei milioane de euro din fonduri europene

perchezitii

Birourile Parchetului European (EPPO) din Timişoara şi Bucureşti au desfăşurat percheziţii la Arad şi în alte locuri, într-o anchetă cu privire la o presupusă fraudă la un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Proiectul era estimat la peste trei milioane de euro din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi din surse naţionale, anunţă pe site parchetul.

Potrivit anchetatorilor, administratorul întreprinderii beneficiare - al cărei nume nu este divulgat de EPPO - a falsificat declaraţii ale unor lucrări care nu au fost executate în întregime.

Acesta a trimis organismului intermediar de gestionare a fondurilor UE facturi fiscale, rapoarte de lucru şi devize care păreau să ateste finalizarea unor lucrări care, în realitate, nu au fost executate în întregime.

În cursul percheziţiilor, luni, au fost confiscate sume de bani - 112.000 de euro şi 17.300 de lei - şi date şi dispozitive de stocare media, anunţă parchetul.

Citește și
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

Percheziţiile au fost efectuate cu susţinerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, precizează EPPO.

Parchetul european este ”ministerul public” independent al UE, însăecinat cu urmărirea, anchetarea şi aducerea în faţa justiţiei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
O minoră de 13 ani din Botoșani a dispărut de acasă. Polițiștii cer sprijinul populației pentru a o găsi
O minoră de 13 ani din Botoșani a dispărut de acasă. Polițiștii cer sprijinul populației pentru a o găsi

Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă pentru localizarea unei fetiţe de 13 ani, din municipiul Botoşani, care în cursul zilei de luni a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Precipitațiile au adus potopul în România. În Vaslui și în Galați a plouat cât pentru un an - Apele Române
Precipitațiile au adus potopul în România. În Vaslui și în Galați a plouat cât pentru un an - Apele Române

Administraţia Naţională ”Apele Române” anunţă, luni, că, în judeţul Vaslui, s-au înregistrat precipitaţii cât într-un an întreg, cel mai mult - 253 l/mp la staţia hidrometrică Cârja.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.