Ninsori în Capitală și mai multe județe. Pericol de avalanșă la munte

×
Codul embed a fost copiat

A fost cod galben de vreme rea până la ora 4 în mai multe județe și iarna nu s-a lăsat așteptată. A nins în noaptea de marţi spre miercuri în zonele vizate, dar și în Capitală am avut parte de un peisaj asemănător.

În județul Brașov, pe un drum acoperit de omăt, un autocar s-a răsturnat și opt oameni au fost răniți. Iar în Dâmbovița există risc de avalanșă.

Pe o ninsoare viscolită, șoferul unui autocar în care se aflau 29 de persoane nu a mai putut controla vehiculul pe Drumul Național 1, la ieșire din Codlea, în județul Brașov. S-a răsturnat în șanțul de pe marginea șoselei și opt oameni au avut nevoie de ajutorul medicilor. Patru dintre răniți au fost transportați la spital, iar ceilalți au primit îngrijiri la faţa locului. În cele din urmă, călătorii au fost preluați de un alt autocar.

Ninge încontinuu în județul Dâmbovița. Se circulă cu dificultate pe cele mai multe drumuri din județ. Între Ploiești și Târgoviște s-a așternut deja pe asfalt un strat de câțiva centimetri de zăpadă.

 După ce în urmă cu doar câteva zile s-au bucurat de temperaturi de până la 20 de grade Celsius și au renunțat la hainele de iarnă, oamenii s-au văzut nevoiți să revină la geci groase și căciuli.

Citește și
Bucegi, zapada
ANM a emis noi coduri de vremea rea. Zonele vizate de cod portocaliu și cod galben
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

Localnic: "E cam de 10 centimetri așa. Acuma e na..iarnă!"

În zona de munte a județului a nins viscolit și există pericolul producerii unei avalanșe.

Capitală nu a fost vizată de codul galben de vreme rea. Dar, puțin după miezul nopții, în București a început să ningă cu fulgi mari.

În scurt timp, omătul s-a depus pe mașini și pe șosele.

Meteorologii au anunțat încă de ieri că este posibil ca astăzi în București să avem un strat de zăpadă de până la cinci centimetri.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Un autocar cu 25 de persoane s-a răsturnat pe DN1. Opt persoane au fost rănite
Un autocar cu 25 de persoane s-a răsturnat pe DN1. Opt persoane au fost rănite

Un autocar în care se aflau 25 de persoane s-a răsturnat marţi seară pe DN 1, la ieşirea din Codlea spre Făgăraş, în zona Peneş Curcanul, informează purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, conform Agerpres

ANM a emis noi coduri de vremea rea. Zonele vizate de cod portocaliu și cod galben
ANM a emis noi coduri de vremea rea. Zonele vizate de cod portocaliu și cod galben

Meteorologii au emis, marţi, avertizări nowcasting Cod portocaliu de ninsori şi vânt, valabile în zonele montane din Banat şi Transilvania, în următoarele ore.

Cod galben de ninsori viscolite în jumătate de țară. Zonele vizate de avertizare
Cod galben de ninsori viscolite în jumătate de țară. Zonele vizate de avertizare

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol valabilă până miercuri noapte în zona montană a 23 de judeţe, respectiv o informare de precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în întreaga ţară.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.