Incident la stația de metrou Timpuri Noi. Două trenuri s-au ciocnit ușor. GALERIE FOTO

62429107

Un incident feroviar a avut loc, marți seară, la stația de metrou Timpuri Noi, unde două trenuri s-au ciocnit.

Unul dintre trenuri a intrat pe linia ocupată de un altul, ceea ce a produs cuplarea lor, după cum transmite Metrorex.

metrou timpuri noi

Nu au existat victime sau pagube materiale în urma acestui incident. La acel moment, călătorii au fost debarcați, iar circulația trenurilor a fost reorganizată. 

Cazul este cercetat de Agenția de investigare feroviară română.

Citește și
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat companiei Metrorex să-i prezinte un raport privind cauzele accidentului produs între două trenuri de metrou.

„După finalizarea anchetei AGIFER, îmi doresc ca managementul profesionist al acestei companii să ia măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete! Conducerea Metrorex este selectată în baza legislației privind guvernanța corporativă, ceea ce cu atât mai mult obligă compania să aibă ca principale preocupări siguranța și corecta informare a cetățenilor”, a declarat Sorin Grindeanu.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București

După ani de creștere constantă, ritmul de înlocuire a conductelor magistrale de termoficare vechi a scăzut ușor, în 2025, comparativ cu 2024.

Momentul în care o mașină este spulberată de tren în Chiajna. Șoferul a fost târât aproape un kilometru și se află în stare gravă la spital
Momentul în care o mașină este spulberată de tren în Chiajna. Șoferul a fost târât aproape un kilometru și se află în stare gravă la spital

Scene dramatice, surprinse de o cameră de supraveghere, s-au petrecut marți seară în Chiajna, lângă București. O mașină condusă de un bărbat de 30 de ani a fost lovită de un tren și târâtă pe calea ferată aproape un kilometru.

Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal

3 persoane au ajuns în stare gravă la spital în urma unui impact devastator petrecut pe un drum național din județul Dolj.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea
Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat marţi că Iranul ar fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca răspuns la ameninţările unui ofiţer iranian de rang înalt.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.