Fată de 15 ani din Cluj, luată cu forța dintr-un supermarket de doi bărbaţi şi o femeie. Unde a fost găsită de poliție

politie

Poliţiştii din Cluj şi din Bihor s-au mobilizat, vineri după amiază, după ce familia unei adolescente de 15 ani a reclamat faptul că aceasta a răpită de trei persoane, un bărbat şi o femeie.

Autoturismul în care fata se afla, alături de cei trei adulţi, a fost oprit pe drumul dinspre Huedin către Oradea. Surse judiciare afirmă că cei trei voiau să o ducă pe fată unui tânăr, cu care doreau să aibă o relaţie.

Incidentul s-a produs în după amiaza zilei de vineri, într-un magazin din Huedin, judeţul Cluj.

„În fapt, la data de 2 august a.c., în jurul orei 16.15, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că o minoră, de 15 ani, ar fi fost introdusă într-un autovehicul, împotriva voinţei sale, de către persoane necunoscute şi dusă într-o direcţie necunoscută. Ca urmare a apelului, la nivelul Poliţiei oraşului Huedin şi al Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin s-a format o echipă complexă, fiind demarate cu celeritate activităţi investigativ-operative pentru depistarea minorei şi luarea măsurilor legale. Astfel, s-a acţionat cu sprijinul efectivelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Poliţia municipiului Oradea, context în care minora a fost depistată în jurul orei 17.45, în prezenţa a trei adulţi. Conform cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cele trei persoane, respectiv doi bărbaţi de 37 şi 21 de ani şi o femeie de 26 de ani, s-ar fi deplasat cu autoturismul în zona unui centru comercial din oraşul Huedin unde se afla minora de 15 ani, alături de o prietenă, iar femeia de 26 de ani, pe care minora o cunoştea, ar fi determinat-o să se urce în autoturism fără a-i spune în mod cert direcţia de deplasare”, informează oficialii Poliţiei Cluj, sâmbătă.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că adolescenta de 15 ani era cu o prietenă, majoră, iar aceasta a observat cum femeia a determinat-o pe fată să urce în autoturism. Fata de 18 ani a sunat la familia adolescentei tatăl acesteia cerând sprijinul Poliţiei.

Citește și
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

Primele date din anchetă arată că cei trei adulţi voiau să o ducă pe fată spre Oradea, unde o aştepta un tânăr de 15 ani pe care cei trei voiau ca fata să îl cunoască, pentru a avea o relaţie.

Cei doi bărbaţi şi femeia au fost reţinuţi pentru lipsire de libertate în mod ilegal, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să fie prezentaţi magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Viktor Orbán și-a amânat toate vizitele internaționale din cauza inudațiilor. Trebuia să ajungă la Bruxelles, Vatican și ONU
Viktor Orbán și-a amânat toate vizitele internaționale din cauza inudațiilor. Trebuia să ajungă la Bruxelles, Vatican și ONU

Din cauza condiţiilor meteorologice extreme şi a inundaţiilor care afectează Ungaria, prim-ministrul Viktor Orbán îşi amână toate angajamentele internaţionale, anunţă MTI.

Hidrologii privesc cu „uimire şi groază” cum previziunile lor devin realitate. Cum explică forța ciclonului Boris
Hidrologii privesc cu „uimire şi groază” cum previziunile lor devin realitate. Cum explică forța ciclonului Boris

Ploile torenţiale care s-au abătut începând de sâmbătă asupra Europei Centrale şi de Est anunţă inundaţii care ar putea atinge "o amploare inedită", au avertizat oamenii de ştiinţă.

Ce au simțit românii în timpul cutremurului puternic de luni după-amiază. „Aș fi zis că m-au luat palpitațiile”
Ce au simțit românii în timpul cutremurului puternic de luni după-amiază. „Aș fi zis că m-au luat palpitațiile”

Cutremurul de magnitudine 5,4 produs luni după-amiază în Buzău a fost resimțit în cea mai mare parte a țării, dar și în țările vecine.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Măsurile adoptate de autorități pentru următoarele 30 de zile
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Măsurile adoptate de autorități pentru următoarele 30 de zile

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.