Faimosul pod de la Brăila, „Golden Gate-ul României”, nu va fi gata anul acesta

×
Codul embed a fost copiat

Faimosul pod care care va lega peste Dunăre județele Brăila și Tulcea, considerat cea mai importantă lucrare de infrastructură rutieră din ultimii 30 de ani din România, nu va fi gata anul acesta, deși oficialii s-au lăudat de multe ori cu el.

Firma italiană care face lucrarea se ceartă în instanță cu Compania Națională de Infrastructură Rutieră. Într-unul dintre procese a câstigat o amânare a termenului de finalizare a lucrării cu aproape 200 de zile. Pe podul pe care unii l-au denumit „Golden Gate-ul României” se va putea circula cel mai devreme la vară, dacă nu intervin alte amânări și vor fi gata și drumurile de acces.

Anunțul potrivit căruia construcția podului peste Dunăre, între Brăila și Tulcea, nu va fi gata anul acesta a fost făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Din păcate, ritmul de lucru și mobilizarea lasă încă de dorit, ceea ce face ca terminarea lucrărilor la acest obiectiv să fie în întârziere, deși termenul contractual de finalizare era sfârșitul anului 2021.

Precizăm că în acest moment nu sunt finalizate nici lucrările de construcție a podului propriu-zis, iar cele de la drumurile de legătură sunt la un stadiu fizic de aproximativ 40%.

Citește și
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

Instituția a transmis că „ritmul de lucru și mobilizarea lasă de dorit” și că drumurile de acces pe pod au fost realizate doar în proporție de 40 la sută.

Stadiul drumurilor, cel puțin, este departe de cel care ar putea să-i permită cuiva să-și imagineze că podul ar putea să fie dat în folosință până la sfârșitul acestui an.”

Muncitor: „Mai avem de lucru foarte mult.”

Muncitor: „Trebuia dat acum, în decembrie, dar nu prea arată ca și cum ar fi gata...Nu, mai durează, mai durează.”

Construcția podului care ar urma să lege Moldova de Dobrogea a fost motiv de laudă în multe campanii electorale, în ultimii 30 de ani.

Contractul pentru începerea lucărilor, în valoare de 443 de milioane de euro, a fost semnat în ianuarie 2018.

O asociere de firme italiene și nipone a fost desemnată responsabilă de lucrare, iar construcția a început un an mai târziu, în martie 2019, cu turnarea blocurilor de ancoraj.

Turnurile de pe maluri au început să fie ridicate peste încă un an, în august 2020 și în 3 luni luni au devenit cele mai înalte construcții din România

Primele cabluri au fost întinse în mai 2021 iar în iunie, anul acesta, a fost fixat ultimul segment din calea de rulare a podului.

Ciucă spunea că va fi gata anul acesta

Primul care a anunțat că podul va fi gata anul acesta a fost premierul Nicolae Ciucă, în primăvară, deși era conștient de unele întârzieri.

Nicolae Ciucă, premierul României: „Proiectul trebuia predat anul trecut, în decembrie. Avem garanții în acest moment de la constructor și beneficiar că se vor întreprinde toate demersurile și se vor executa lucrările astfel încât, în luna decembrie, anul acesta, podul să poată fi dat în circulație.”

Luna trecută, după ce au apărut informații potrivit cărora constructorul ar fi cerut o prelungire a termenului de finalizare până în 2025, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a mers pe șantier.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „De fiecare dată când am venit eu aicea, sau a venit primul ministru sau oricine altcineva ni s-a spus că, la sfârșitul anului va fi dat în circulație, după aceea acțiunile au fost de alt tip. Tocmai de aceea vă spuneam că e bine să pozați foarte bine acel grafic pe care l-ați văzut mai devreme, astfel încât, în decembrie, să poată fi dat în circulație.”

Pe graficul despre care vorbea Sorin Grindeanu scria că podul va fi pus în circulație pe 18 decembrie.

Doar că acum câteva zile, constructorul italian a câștigat un proces cu Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere care îi permite să mai intârzie cel puțin o jumătate de an.

Contactați de Știrile PROTV, reprezentanții italienii care fac lucrarea nu au dorit să comenteze amânarea.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
O minoră de 13 ani din Botoșani a dispărut de acasă. Polițiștii cer sprijinul populației pentru a o găsi
O minoră de 13 ani din Botoșani a dispărut de acasă. Polițiștii cer sprijinul populației pentru a o găsi

Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă pentru localizarea unei fetiţe de 13 ani, din municipiul Botoşani, care în cursul zilei de luni a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Precipitațiile au adus potopul în România. În Vaslui și în Galați a plouat cât pentru un an - Apele Române
Precipitațiile au adus potopul în România. În Vaslui și în Galați a plouat cât pentru un an - Apele Române

Administraţia Naţională ”Apele Române” anunţă, luni, că, în judeţul Vaslui, s-au înregistrat precipitaţii cât într-un an întreg, cel mai mult - 253 l/mp la staţia hidrometrică Cârja.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.