Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Discurs impresionant în limba română susținut de Donald Tusk, președintele Consiliului UE

Your browser doesn't support HTML5 video.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a susținut joi seara la Ateneu un impresionant discurs în limba română, cu prilejul ceremoniei de preluare a președinției Consiliului UE de către România.

„Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce împreună cu dvs. afacerile europene, în timpul primei președinții a Consiliului UE. Sunt convins că veți interpreta cu înțelepciune o adevărată „rapsodie română.”

Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu, ci pentru că știu cât de rezistentă și creativă este națiunea română. Cred că veți găsi sunetul potrivit și veți face tot ce puteți ca echipă pentru a lucra pentru interesele Europei. Veți fi gazde și sunt sigur că veți acționa în spiritul proverbului: „Omul sfințește locul.” Am încredere că veți respecta regulile și atașamentul față de principii.

După cum spunea Nichita Stănescu, „se apropie viitorul, se aude, se vede.” În mare măsură, depinde acum de România. Avertisment sever, la reuniunea de la Sibiu va fi în joc concepția comună în ceea ce privește viitorul Europei.

Celor care vor să caute scurtături și să încalce regulile le spun că se înșeală. Celor care luptă pentru drepturi le spun: continuați lupta.

Citește și
proteste în Piața Victoriei, ziua 2
Euronews: România încearcă să acorde amnistie politicienilor condamnați pentru corupție

Dragi prieteni, Dacia 1300 a fost prima mașină a socrului meu. Mai mult ca mașinile românești mă fascinează intelectualii, la fel ca sportivii precum Nadia Comăneci și Simona Halep încântă publicul. Dar cel mai mult m-a încântat finala din 1986, când Steaua București a învins Barcelona.

Fac apel la toți românii să apere libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și Constituția. Să le apere cu aceeași atitudine cu care Helmuth Duckadam a apărat cele patru penalty-uri. Și atunci părea imposibil, dar a reușit. Și sunt sigur că și voi veți reuși”, a spus Donald Tusk în Română.

SURSA VIDEO: TVR

Au susținut discursuri și președintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Astfel, timp de 6 luni, România va conduce Europa, cel puțin la nivel tehnic.

În București vor fi dezbătute și rezolvate cele mai importante probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană, cum ar fi banii europeni pentru agricultură, aderarea la spațiul Schengen sau ieșirea Marii Britanii din Uniune.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult