Data limită pentru recalcularea tuturor pensiilor, potrivit ultimului proiect de lege. Se vor plăti în plus 30 mld. lei

×
Publicitate

Liderii coaliției au discutat marți noua lege a pensiilor, care ar trebui să intre în vigoare în prima zi din 2024. Atunci ar trebui să fie și prima majorare.

Potrivit unui document de lucru, pensionarilor le sunt promise două creșteri - una de aproape 14%, adică o indexare cu rata inflației, și una rezultată din recalcularea pe care și-o propune noua lege. 30 de miliarde de lei este costul estimat pentru aplicarea majorărilor.

Noua lege a pensiilor a fost scrisă la ministerul Muncii cu girul Comisiei Europene, și prevede pentru anul 2024 o majorare în două etape. Documentul prevede că cei 4,7 milioane de pensionari ar trebui să primească la începutul fiecărui an o majorare de 13,8 procente, în raport cu rata inflației și cu salariul mediu brut.

Calculul pensiei, potrivit proiectului noii legi:

-valoarea punctului de pensie – 81 de lei

-indexarea pensiei cu rata inflației – 13,8% din ianuarie 2024

-creștere în funcție de cuantumul salariul mediu brut

Odată cu aplicarea legii, veniturile oamenilor ar trebui recalculate până în septembrie 2024, iar inițiatorii modificărilor susțin că la acel moment ar mai urma încă o majorare. Suma va fi stabilită pentru fiecare pensionar.

Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii: „Nu putem să aruncăm o formulă generală pentru toate pensiile din sistemul public. Cert este că acea majorare cu rata inflației și cu creșterea salariului mediu brut este transparentă și predictibilă, și nu o să mai existe loc de întors.”

Marcel Ciolacu, prim-ministru: „La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8%, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu 1 ianuarie. În primul rând vor crește pensiile mici."

15 miliarde de lei costă indexarea pensiilor cu rata inflației și tot atât este evaluată suma ce se va aloca în urma recalculării din toamna anului viitor.

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL: „Proiectule făcut în colaborare cu Ministerul de Finanțe, așa că sursa bugetară există. Iar în urma recalculării pensiilor aflate în plată, o foarte mare parte din pensionari vor beneficia de pensii mărite.”

Până atunci, ar trebui introduse în sistemul informatic toate dosarele de pensie ale celor aproape 5 milioane de vârstnici. Opoziţia crede că e o misiune imposibil de îndeplinit la timp.

Cristian Seidler, deputat USR: „Dacă se va ajunge la creșteri pe baza acestei legi, creșteri care înseamnă de fapt eliminarea inechităților din sistem, ei bine eu aici am dubii foarte serioase. Proiectul care circulă spune că va intra în vigoare de la 1 sept ... din octombrie 2024. Nici inițiatorii nu știu exact când o să intre în vigoare.”

În actuala formă, proiectul legii pensiilor prevede că se pot retrage din activitate cei cu un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani, iar stagiul complet este de 35 de ani. Pentru cei care nu ies la pensie după ce au acumulat suficientă vechime, sunt prevăzute bonusuri ce se acordă anual pentru 25, 30 sau 35 de ani petrecuți la serviciu.

Bonusuri etapizate pentru cei care depășesc stagiul minim:

Stagiul minim de cotizare 15 de ani / mediu 25 de ani / complet 35 de ani

- 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani de vechime

- 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani de vechime

- 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani de vechime

O facultate absolvită, stagiul militar sau concediul de creșterea copilului vor fi asimilate la anii de vechime.

Perioade care se adaugă la calculul pensiei

- Anii de la o singură facultate dintre cele absolvite

- Stagiul militar

- Concediul medical

- Concediul pentru creșterea copilului

Potrivit deciziilor Curții Constituționale, cuantumul pensiilor nu poate fi diminuat ca urmare a modificărilor legislative, de aceea politicieni insistă că niciun vârstnic nu va primi mai puțini bani.

Potrivit ultimului draft, este amânată până în 2035 și egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați.

Reforma pensiilor este grăbită de politicieni pentru că de acest proces depind 2 miliarde de euro, bani europeni din PNRR. PSD și PNL își doresc ca proiectul pe care abia l-au discutat în spatele ușilor închise să fie adoptat de parlament până pe 20 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Citește și...
Un seif cu 26.000 de lire sterline şi 20.000 de lei a fost furat dintr-o locuinţă din Timiş. Proprietarul nu era acasă

Poliţiştii din judeţul Timiş au deschis o anchetă, miercuri, după ce au fost sesizaţi că, pe un drum agricol, a fost găsit un seif metalic, cu urme de forţare. 

Şedinţă CGMB: Reorganizarea Primăriei şi eliminarea parcării gratuite pentru maşini electrice şi hibride, pe ordinea de zi

Abrogarea parcării gratuite pentru autoturismele electrice şi hibride, alături de reorganizarea aparatului de specialitate al primarului general, se numără printre proiectele ce vor fi dezbătute în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.

IMM-urile cer soluții pentru reducerea costurilor la combustibil. Discuții la Parlament cu Sorin Grindeanu

Identificarea unor soluţii concrete pentru reducerea costurilor la combustibil, în vederea susţinerii mediului de afaceri, a fost unul dintre subiectele analizate miercuri de către reprezentanţii IMM România şi Sorin Grindeanu. 

Recomandări
Misiunea Artemis 2 a NASA, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii în peste 50 de ani, a fost lansată cu succes. VIDEO

Pentru prima dată după mai bine de 5 decenii, NASA a trimis oameni într-o călătorie în jurul Lunii. De la centrul spațial din Florida, misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes. 

România a pierdut procesul cu Pfizer, în primă instanță. Cât costă vaccinurile anti-COVID comandate și anulate

Un tribunal din Bruxelles a decis miercuri, în primă instanță, că Polonia și România trebuie să achite sumele restante pentru vaccinurile anti-COVID comandate, în procesul cu Pfizer/BioNTech.

Guvernul a găsit o soluție să nu taie acciza la motorină: benzinăriile să compenseze „voluntar” prețurile cu 25 de bani

S-a ieftinit motorina la unele benzinării, cu 40 de bani, după ce miercuri a intrat în vigoare primul set de măsuri de pe piața carburanților.