Cum și-a distrus cariera un medic ginecolog din Petroșani. Fapta care l-a trimis direct în spatele gratiilor

62404426

Un medic ginecolog de la Spitalul de Urgenţă Petroşani a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru luare de mită.

Medicul fusese prins în flagrant când primea 1.000 de lei din suma de 100 de euro cerută de la o pacientă pentru o intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Ancheta a început în luna februarie, după ce o persoană a sunat la 112 şi a anunţat că un medic ginecolog de la Spitalul de Urgenţă Petroşani i-a pretins suma de 100 de euro în scopul efectuării unei intervenţii chirurgicale de urgenţă asupra partenerei fratelui său, intervenţie necesară în urma unor complicaţii de sarcină.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, în urma sesizării, ofiţerii de poliţie judiciară ai DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Hunedoara, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – BICE Petroşani, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, l-au prins în flagrant pe medic, în timp ce primea suma de 1.000 de lei de la pacientă, în legătură cu actul medical menţionat.

Ulterior, în baza ordonanţelor de delegare emise de procuror, ofiţerii de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Hunedoara au desfăşurat mai multe acte de urmărire penală.

Citește și
Sorin Grindeanu: „Nu există altă alternativă de guvernare. Își dorește cineva anticipate?”
Sorin Grindeanu: „Nu există altă alternativă de guvernare. Își dorește cineva anticipate?”

La finalizarea cercetărilor, procurorul de caz şi inculpata au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, pentru luare de mită.

Acordul a fost admis de Tribunalul Hunedoara, care a stabilit o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, fiind fixat un termen de supraveghere de 2 ani.

Hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Articol recomandat de sport.ro
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Citește și...
Sorin Grindeanu: „Nu există altă alternativă de guvernare. Își dorește cineva anticipate?”
Sorin Grindeanu: „Nu există altă alternativă de guvernare. Își dorește cineva anticipate?”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că nu există altă alternativă de guvernare, în acest moment, iar PSD poate să iasă din guvernare şi să meargă spre anticipate, întrebându-se dacă îşi doreşte cineva anticipate.

Generalul Gheorghiţă Vlad: Republica Moldova poate fi apărată printr-o „coaliţie de voinţă”
Generalul Gheorghiţă Vlad: Republica Moldova poate fi apărată printr-o „coaliţie de voinţă”

România va continua să sprijine Republica Moldova, inclusiv din punct de vedere militar, pentru consolidarea capacităţii sale de apărare, a declarat marţi Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad.

Primărie amendată cu 40.000 de lei pentru punerea în funcţiune a canalizării fără autorizaţie. Verificări pentru poluare
Primărie amendată cu 40.000 de lei pentru punerea în funcţiune a canalizării fără autorizaţie. Verificări pentru poluare

Inspectorii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu au sancţionat Primăria comunei Coşoveni, din judeţul Dolj, cu o amendă de 40.000 de lei, după ce au constatat că reţeaua de canalizare a fost pusă în funcţiune fără autorizaţie de gospodărire a apelor.

Recomandări
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat

Ministrul Finanţelor se arată optimist în ceea ce priveşte perspectivele privind economia românească în anul 2026, adăugând că sunt „şanse foarte mari” ca România să adere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române
Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, Alexus G. Grynkewich, a declarat că Rusia a fost descurajată de a ataca o țară membră a Alianței datorită nivelului de pregătire al Armatei Române.