Ce despăgubiri trebuie să plătească o școală din Botoșani unui elev, după ce poarta de la intrare a căzut peste el

×
Publicitate

O școală din județul Botoșani trebuie să plătească daune de 45.000 de lei unui elev, care a fost rănit în curtea unităţii de învățământ. Poarta metalică de la intrarea în şcoală a căzut peste el, în urmă cu 6 ani.

 

Incidentul s-a petrecut în anul 2016. Elevul, care avea atunci 7 ani, se juca împreună cu un coleg de clasă în curtea școlii, moment în care cadrul din fier s-a prăbușit și l-a prins pe băiat ca într-o capcană. Speriate, cadrele didactice au cerut imediat ajutorul medicilor.

Cornelia Vătavu, fostul director al unităţii de înavatamant, noiembrie 2016:  „Unul a trecut în partea cealaltă de poartă şi unul în cealalata parte. Unul a închis poarta, iar celălalt a vrut să o tragă. În momentul acela, poarta a sărit dintr-un opritor şi a căzut peste el.  Am chemat ambulanţa.”

Dorina Rădeanu, mama elevului: „M-a sunat învățătoarea copilului .. mi-a zis că s-a lovit. Eu m-am dus direct la dispensar, crezând că e o mică lovitură, și am ajuns la Iași.”

Pentru că era grav rănit, copilul a fost transferat de la Spitalul de Pediatrie din Botoșani, - la Iași.

Simona Baciu, medic la Spitalul de Copii Sfânta Maria Iaşi, noiembrie 2016: „Prezintă un traumatism cranio-cerebral şi fractură de gamba dreaptă. A fost monitorizat, i s-a făcut computer tomograf."

Pentru că se afla în stare gravă și avea multiple traumatisme, copilul a fost transferat de la Spitalul de Pediatrie din Botoșani, la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași.

Mai târziu, în urma unei anchete, Inspectoratul școlar a decis că a fost un accident și că personalul școlii nu este vinovat pentru cele întâmplate.

Pe lângă cele zece zile de spitalizare, copilul a avut nevoie de 85 de zile de îngrijiri medicale și alte 10 zile de fizioterapie,  pentru a fi pus înapoi pe picioare.

Dorina Rădeanu, mama elevului: „Credeți că durerea copilului meu o lua cineva? Nu o mai lua nimeni. Vreo 10 zile am stat internați, după care, perioada de recuperare a fost de prin noiembrie până prin martie”.

În urma unei anchete, Inspectoratul Școlar de la acea vreme a decis că personalul școlii nu este vinovat pentru cele întâmplate. În aceste condiții, părinții copilului au dat în judecată școala.

Petria Mihai, primar comună Tudora: „S-a ajuns la concluzia că a fost montată cu o firmă neautorizată, în sensul că nu aveau autorizație de construire pentru poarta respectivă. Și în cazul ăsta nu mai răspunde niciun constructor. În cazul ăsta răspunde direcțiunea școlii."

Școala va plăti din bugetul Primăriei

Acum școala trebuie să plătească, din bugetul local al primăriei, daune morale și materiale de 45.000 de lei familiei elevului. 

Aghiorghesei Gabriela, actualul director al școlii: „Regretăm incidentul petrecut în 2016 și suferința provocată copilului și implicit familiei. Și mai ales faptul că prin comportamentul administrativ din acea perioadă nu s-a sesizat riscul, înainte de a se produce incidentul.”

În aceste condiții, părinții copilului au dat școala în judecată, cerând despăgubiri.

În cele din urmă, expertizele făcute au arătat că lucrările făcute pentru montarea porții și realizate cu o firmă privată ar fi fost neconforme.

Judecătorii au stabilit daune morale și materiale de 45.000 de lei, pe care școala trebuie să le plătească familiei elevului. 

Decizia nu este, totuşi, definitivă și poate fi atacată cu apel.

Articol recomandat de sport.ro
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Citește și...
Un seif cu 26.000 de lire sterline şi 20.000 de lei a fost furat dintr-o locuinţă din Timiş și abandonat pe câmp

Poliţiştii din judeţul Timiş au deschis o anchetă, miercuri, după ce au fost sesizaţi că, pe un drum agricol, a fost găsit un seif metalic, cu urme de forţare. 

Şedinţă CGMB: Reorganizarea Primăriei şi eliminarea parcării gratuite pentru maşini electrice şi hibride, pe ordinea de zi

Abrogarea parcării gratuite pentru autoturismele electrice şi hibride, alături de reorganizarea aparatului de specialitate al primarului general, se numără printre proiectele ce vor fi dezbătute în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.

IMM-urile cer soluții pentru reducerea costurilor la combustibil. Discuții la Parlament cu Sorin Grindeanu

Identificarea unor soluţii concrete pentru reducerea costurilor la combustibil, în vederea susţinerii mediului de afaceri, a fost unul dintre subiectele analizate miercuri de către reprezentanţii IMM România şi Sorin Grindeanu. 

Recomandări
Misiunea Artemis 2 a NASA, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii în peste 50 de ani, a fost lansată cu succes. VIDEO

Pentru prima dată după mai bine de 5 decenii, NASA a trimis oameni într-o călătorie în jurul Lunii. De la centrul spațial din Florida, misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes. 

România a pierdut procesul cu Pfizer, în primă instanță. Cât costă vaccinurile anti-COVID comandate și anulate

Un tribunal din Bruxelles a decis miercuri, în primă instanță, că Polonia și România trebuie să achite sumele restante pentru vaccinurile anti-COVID comandate, în procesul cu Pfizer/BioNTech.

Guvernul a găsit o soluție să nu taie acciza la motorină: benzinăriile să compenseze „voluntar” prețurile cu 25 de bani

S-a ieftinit motorina la unele benzinării, cu 40 de bani, după ce miercuri a intrat în vigoare primul set de măsuri de pe piața carburanților.