Bulgaria ar putea adera la Schengen anul acesta, crede premierul Nikolai Denkov. Dar nu poate „garanta” asta

schengen
StirilePROTV

Aderarea Bulgariei la Schengen s-ar putea produce anul acesta, pentru că sunt două oportunități pentru acest lucru, a a anunţat duminică premierul bulgar Nikolai Denkov.

„Ferestrele” de aderare la Schengen ar fi în octombrie şi decembrie, a anunţat duminică premierul bulgar Nikolai Denkov, transmite Euractiv, citat de Agerpres.

Bulgaria şi România doresc să devină membre ale Schengen, dar Olanda şi Austria continuă să blocheze procesul, invocând drept motiv un control insuficient al fluxurilor de migranţi. În timp ce aderarea Bulgariei a fost blocată de Olanda şi Austria, în cazul României opoziţia a venit doar de la Viena.

Nu pot garanta că vom deveni parte a Schengen în octombrie'', a recunoscut şeful executivului bulgar, referindu-se la campania electorală din Olanda. Aceasta susţine că se opune intrării Bulgariei în spaţiul Schengen întrucât Sofia nu face eforturi suficiente pentru a împiedica fluxurile de migranţi ilegali dinspre frontiera externă a Uniunii Europene cu Turcia, aspect pe care, în opinia lui Denkov, olandezii se vor concentra în timpul campaniei electorale.

Totuşi, premierul bulgar este încrezător că actuala preşedinţie spaniolă a Consiliului UE va ajuta candidatura Bulgariei şi a României la aderarea la spaţiul european de liberă circulaţie, pe care Madridul şi-a stabilit-o ca una dintre priorităţi pentru acest semestru.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis: Aderarea României la spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare

Olanda s-ar putea răzgândi

El afirmă că Bulgaria îndeplineşte toate angajamentele şi a adoptat legislaţia necesară şi că nimeni nu are un argument substanţial împotriva acceptării ţării sale în Schengen.

Anterior în acest an, Olanda a început să dea semnale diplomatice că ar putea renunţa la veto-ul contra Bulgariei, ceea ce ar lăsa Austria izolată în UE pe acest subiect. Unul dintre motive a fost o reformă a justiţiei semnificativă în Bulgaria, iar un altul s-a referit la decizia Comisiei Europene de a pune capăt Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în cele două ţări vecine.

Articol recomandat de sport.ro
Swiatek, prinsă dopată, dar ajutată de Agenția Mondială Antidoping: decizia WADA, șocantă, face înconjurul lumii
Swiatek, prinsă dopată, dar ajutată de Agenția Mondială Antidoping: decizia WADA, șocantă, face înconjurul lumii
Citește și...
Budapesta cere Austriei să nu blocheze aderarea României la Schengen. Motivul invocat de maghiari
Budapesta cere Austriei să nu blocheze aderarea României la Schengen. Motivul invocat de maghiari

Ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto (foto articol), i-a prezentat Austriei o ''cerere fermă'' de a nu bloca aderarea României la Spaţiul Schengen, relatează vineri MTI.

Klaus Iohannis: Aderarea României la spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare
Klaus Iohannis: Aderarea României la spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că aderarea României la spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare.

Răzbunare pentru Schengen. A fost propusă eliminarea frontierei dintre Bulgaria și România
Răzbunare pentru Schengen. A fost propusă eliminarea frontierei dintre Bulgaria și România

Un europarlamentar a propus elimimarea controlului la frontiera dintre Bulgaria și România, dacă cele două state nu vor fi acceptate în Schengen până la Crăciun.

Pățania a doi turiști germani care credeau că România este în Schengen și au trecut ilegal granița pe biciclete
Pățania a doi turiști germani care credeau că România este în Schengen și au trecut ilegal granița pe biciclete

Doi turiști germani care credeau că România a intrat în Spațiul Schengen s-au ales cu dosar penal după ce au trecut ilegal granița în Ungaria.

Orban: MAE român mi-a transmis ce pot şi ce nu pot să spun. Ungaria susţine aderarea României la Spaţiul Schengen
Orban: MAE român mi-a transmis ce pot şi ce nu pot să spun. Ungaria susţine aderarea României la Spaţiul Schengen

Premierul ungar Viktor Orban a afoirmat sâmbătă, la începutul discursului rostit la Universitatea Liberă de Vară de la Bálványos, care are loc la Tuşnad, că a primit un document oficial de la MAE român în care i s-a scris ce subiecte nu poate aborda.

Recomandări
LIVE TEXT | Donald Trump a devenit oficial al 47-lea președinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum”
LIVE TEXT | Donald Trump a devenit oficial al 47-lea președinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum”

Donald Trump a depus jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi astfel cel de-al doilea mandat şi încheind una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii.

John Florescu, după învestirea lui Donald Trump: „Sunt sigur că într-un an vom vedea o Americă diferită”
John Florescu, după învestirea lui Donald Trump: „Sunt sigur că într-un an vom vedea o Americă diferită”

Jurnalistul și producătorul TV John Florescu a comentat declarațiile noului președinte al SUA, Donald Trump, în care acesta a punctat că „epoca de aur a Statelor Unite începe acum. Declinul Americii s-a terminat. Astăzi e ziua eliberării”.

În 2025, salariile din România frânează puternic. Majorarea reală a salariului mediu va fi de doar 1,6 % - estimări CNP
În 2025, salariile din România frânează puternic. Majorarea reală a salariului mediu va fi de doar 1,6 % - estimări CNP

După ce, în ultimii ani, unii dintre angajați s-au bucurat de măriri semnificative de salarii, 2025 vine cu o stagnare sau creșteri timide. Comisia Națională de Prognoză anunță o majorare reală a salariului mediu în România de sub 2%.