Azi începe zodia Gemenilor. Află totul despre cei născuți sub acest semn și cu ce zodii se împacă cel mai bine
Ca poziţie zodiacală, Gemenii ating constelaţia Vizitiului şi pe aceea a Orionului, care se găsesc între Taur şi Gemeni. Constelaţia este alcătuită din doi copii înlănţuiţi.
Denumirea zodiei evocă două personaje celebre în mitologia antică, gemenii Castor şi Polux, copiii lui Zeus şi ai Ledei, şi ale căror nume au fost date stelelor Alfa şi Beta din constelaţie.
Aceste două stele limpezesc, de altfel, natura dublă a Gemenilor. Unii dintre ei, influenţaţi de această constelaţie, posedă o puternică natură aeriană, trăind izolaţi şi retraşi în artă, studii, cercetările lor ştiinţifice sau religioase, pe când alţii preţuiesc, mai ales, partea materială, productivă, comercială a existenţei, iar atunci când tendinţa naturală a semnului acesta îi împinge spre studii, aceştia au mai mult o curiozitate intelectuală.
Gemenii, o zodie masculină de aer, duală, predominant intelectualăGuvernată de planeta Mercur, care în mitologie era asociată cu mesagerul zeilor, Gemenii reprezintă o zodie masculină de aer, duală, predominant intelectuală. Exprimarea nativilor poate alterna între bunăvoinţă, farmec, largheţe şi nervozitate, sarcasm, zgârcenie.
Persoanele născute sub acest semn sunt entuziaste, ambiţioase şi nerăbdătoare. Cuvinte cheie pentru acestea pot fi: versatil, curios, schimbător, rafinat, nestatornic, viclean.
Foarte importantă pentru nativii zodiei este comunicarea. Nestatornici uneori, agitaţi alteori, luptători pentru dreptate şi risipitori ai propriilor energii, Gemenii au un defect specific acestei zodii - sunt prea schimbători. Sunt uşor de influenţat, mai ales dacă se foloseşte ca armă amabilitatea.
Gemenii pot fi originali, dorinţa lor este să facă totul în stil propriu, dovedindu-se uneori dificili pentru ceilalţi. Interesele lor sunt multiple şi diverse, pentru că aproape totul le atrage atenţia, chiar dacă numai pentru o scurtă perioadă.
Cum sunt bărbații, femeile și copiii din această zodieSunt atât de curioşi, încât vor să ştie şi să experimenteze tot ce se poate într-o viaţă de om.
Piatra mistică - agat Ziua norocoasă - miercuri Numerele norocoase - 5 şi 9 Culori norocoase - albastru, galben Simţul cel mai dezvoltat - mirosul Alimente benefice - mierea, mazărea, fasolea cu bobul lat, morcovii, nucile, dar mai ales migdalele, alunele şi arahidele
Starea de spirit a Gemenilor este influenţată în mod fundamental de alimentaţie, de aceea trebuie să-şi organizeze foarte bine mesele zilnice.
Bărbaţii născuţi sub semnul Gemenilor au trăsături frumoase şi dau dovadă de bunătate şi înţelepciune. Ştiu să asculte şi să dea sfaturi, pot rezolva situaţiile încurcate apelând uneori şi la şiretlicuri.
Jovialitatea lor este de obicei numai aparentă, menită să ascundă un temperament dur şi egoist. Fac totul pentru a inspira încredere, dar în general nu sunt statornici şi nici fideli. Amabilitatea poate fi doar o mască a unei firi foarte dure şi realiste.
Femeile sunt blânde, frumoase, inteligente şi ingenioase, cu talent pentru literatură. Ştiu să se pună în valoare prin conversaţie, dar şi prin vestimentaţie. Se descurcă de minune în orice context social.
Pot juca perfect rolul femeii fatale, trecând fulgerător de la rolul femeii ascultătoare şi pline de adoraţie, la cel de intelectuală sofisticată.
Nativa zodiei nu este o gospodină înnăscută, dar este ataşată de cămin. Îşi aranjează foarte bine casa şi face faţă cu succes obligaţiilor sale familiale, fără a-şi neglija profesia.
Copilul din zodia Gemeni este plin de energie, foarte curios şi are, în general, o dispoziţie amabilă şi binevoitoare, prezenţa lui fiind agreabilă. Comunicarea este una dintre calităţile sale evidente. Memoria lui este excelentă, motiv pentru care ceea ce a însuşit nu va pierde niciodată.
Având o minte ageră, are nevoie în mod constant de stimulare. Are talente în aproape toate domeniile şi, ca urmare, învăţarea unei meserii nu va fi niciodată o problemă de aptitudini, ci una de alegere.
Compatibilitatea Gemenilor cu alte zodiiExcelentă (100%) - Gemeni, Balanţă, Vărsător Bună (80%) - Leu, Berbec Riscantă (60%) - Fecioară, Peşti, Săgetător Dificilă (20%) - Capricorn, Scorpion Nerecomandabil (10%) - Rac, Taur
Personalităţi de pe mapamond născute în zodia Gemeni: Betty Garrett, Lena Nyman, Andrew Jordan, Patti LaBelle, Ray Stevenson, Warren Frost, Anne Heche, Lenny Kravitz, Elisabeth Harnois, Dashiell Hammett, Thomas Moore, Andy Hamilton, Alicia Minshew, Carl Wood, Adrian Paul, Robert Powell, Alan Charles Wilder, Melissa Sagemiller, Marvin Hamlisch, Werner Arber, Raymond Pearl, Charles Richard Drew, Torsten Nils Wiesel, David Bisbal, Richard Fleeshman, Marcos Siega, Andrew Walker, Paul Chapman, Ray Charles, Kiichiro Toyoda, Anne Frank, Neil Oatley, Kathy Burke, Alberto Sordi, Diane Murphy, Kathleen Turner, Errol Flynn, John McCook, Peter Paige.
Personalităţi de la noi născute în zodia Gemeni: Gabriel Liiceanu, Sorin Ilfoveanu, Fory Etterle, Anghel Rugină, Ion Caraion, Benone Sinulescu, Adrian Popescu, Călin Goia, Eugen Simion, Dumitru Lupu, Vintilă Corbul, Răzvan Raţ, Şerban Marinescu, Medeea Marinescu, Tudor Chirilă, Şerban Rădulescu-Zoner, Doina Cornea, Nicu Alifantis, Răsvan Popescu, Mircea Cărtărescu, Monica Anghel, Mugur Mihăescu, Aurelian Temişan, Valentin Uritescu, Marina Procopie, Ileana Cotrubaş, Loredana Groza, Mariana Buruiană, Liviu Papadima, Klaus Werner Iohannis, Ştefan Agopian, Mariana Bojan, Virgil Ogăşanu.
Zodiacul are o vechime de peste 5.000 de aniZodiacul reprezintă ciclul anual al mişcării aparente a Soarelui pe cer, printre constelaţii. Are o vechime de peste 5.000 de ani şi este recunoscut ca fiind primul sistem cunoscut de coordonate ale cerului.
După vechile tradiţii astrologice, traseul aparent al Soarelui pe cer a fost împărţit în 12 zone egale, cu o longitudine de 30 de grade. Deşi, practic, oricare dintre semne poate servi ca punct de plecare al zodiacului, debutul zodiacului a fost ales în momentul când Soarele (Emisfera Nordică) se află în punctul echinocţiului de primăvară. Pe parcursul unui an, Soarele traversează toate semnele (sau constelaţiile) de pe ecliptică.
Aceste constelaţii reprezintă personaje umane sau animale, motiv pentru care această zonă a constelaţiilor a fost numită Zodiac (din grecescul Zooion = ciclul sau calea animalelor), potrivit planetariubm.ro.