Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Elton John și-a anunțat retragerea, după un concert memorabil. ''Am avut o carieră minunată"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Elton John le-a spus fanilor că îi va păstra în ''minte, inimă şi suflet'' cu prilejul ultimului concert din amplul său turneu de adio, susţinut sâmbătă în Stockholm, informează DPA.

Cântăreţul, în vârstă de 76 de ani, a făcut înconjurul lumii cu turneul său ''Farewell Yellow Brick Road'', care a debutat în 2018, iar cea de-a doua seară pe Tele2 Arena din Stockholm a pus punct seriei de 330 de concerte, conform Agerpres.

Vedeta s-a asigurat că ultimul său concert va fi memorabil interpretând 23 din cele mai de succes melodii ale sale într-un concert de două ore şi jumătate, pe parcursul căruia a schimbat patru ţinute strălucitoare, iar liderul trupei Coldplay, Chris Martin, a transmis un mesaj-surpriză prin care i-a mulţumit muzicianului pentru tot ceea ce a făcut pentru alţi artişti de-a lungul carierei.

În binecunoscutul său stil exuberant, cântăreţul şi-a făcut intrarea în scenă purtând un sacou negru cu reverul împodobit cu ştrasuri roşii, albastre şi argintii, precum şi ochelarii său roşii emblematici şi a deschis concertul cu melodia ''Bennie and the Jets''.

Citește și
vermeer
De la Vermeer la Elton John: mari evenimente culturale programate în 2023

După o interpretare plină de energie a ''Philadelphia Freedom'', a salutat audienţa şi a spus: ''Bună seara, Stockholm. Ei bine, asta a fost. Sunt foarte bucuros să mă aflu în Suedia, această ţară foarte frumoasă ca să-mi închei Farewell Yellow Brick Road, aşa că hai să facem un spectacol grozav.'' S-a lansat apoi în ''I Guess That's Why They Call it the Blues''.

A urmat apoi ''Border Song'', pe care i-a dedicat-o regretatei Aretha Franklin, care a făcut un cover după această piesă în 1972, şi pe care Elton John a supranumit-o ''Regina muzicii soul''.

Au urmat interpretări vibrante ale ''Tiny Dancer'', ''Have Mercy on the Criminal'' şi clasicul ''Rocket Man'' - melodia care a dat titlul peliculei biografice cu Taron Egerton în rolul principal.

Setlistul a inclus de asemenea o interpretare emoţionantă a ''Candle In The Wind'', melodie interpretată la funeraliile Dianei, prinţesă de Wales, în 1997.

Cântăreţul s-a oprit în mijlocul spectacolului pentru a le mulţumi trupei şi echipei sale care l-au însoţit în turneul de adio şi a dedicat melodia ''Don't Let the Sun Go Down on Me'' actora şi familiilor lor.

Veteranul muzician a spus că, în îndelungata sa carieră, a fost însoţit de diferite trupe de acompaniament, dar formaţia care l-a însoţit în acest turneu este ''preferata'' sa şi simte că ''dau tot ce au mai bun'' în fiecare seară.

Elton John le-a spus spectatorilor din Stockholm că, după ce termină cele 330 de spectacole din cadrul turneului, ''voi dispărea o perioadă, însă nu înainte de a-i omagia pe aceşti muzicieni incredibili''.

Elton John le-a urat muzicienilor şi echipei sale, dintre care unii i-au fost alături timp de peste 40 de ani, ''să aibă parte de o odihnă pe măsură''.

''Vă doresc atât de multă dragoste, sper să vă revăd în curând'', a adăugat el.

Liderul Coldplay, Chris Martin, a apărut pe ecranul principal al scenei şi a transmis un mesaj-surpriză din timpul unui concert al trupei susţinut la Gothenburg, la celălalt capăt al Suediei.

''Vrem să îţi transmitem din partea tuturor celor de aici, artişti pe care i-ai iubit, inspirat şi ajutat - te iubim atât de mult, suntem atât de recunoscători pentru tot ceea ce ai făcut pentru noi''.

Elton John a confirmat că nu va ''mai merge niciodată în turneu'', dar a dezvăluit că ar putea face ''ceva ocazional'' în viitor, adăugând că acest lucru va fi la ''mile depărtare''.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult