Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un șofer băut din Iași a trecut cu mașina peste un pieton beat, a coborât și l-a tras de picioare în șanț, apoi a plecat

Un bărbat din Iași a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru un accident comis acum 6 ani, când a trecut cu mașina, băut fiind, peste un pieton beat, după care a coborât și l-a tras de picioare în șanț și a plecat apoi mai departe.  

Incidentul s-a petrecut în august 2017, în localitatea ieșeană Rusenii Vechi, pe când bărbatul se îndrepta în stare de ebrietate spre locul de muncă, la volanul mașinii sale, scrie Ziarul de Iași.

Victima se târa pe drum, o martoră spunând că nu mai văzuse niciodată un om atât de beat. La un moment dat, acesta ridicase mâna pentru a semnaliza că se află pe stradă, dar șoferul nu a reușit să-l mai evite și a trecut cu roțile din dreapta peste el.

Bărbatul de la volan a oprit și a coborât din mașină, dar, în loc să-i acorde victimei primul ajutor, a tras-o de picioare în șanțul de pe marginea drumului, după care s-a urcat înapoi în autovehicul și a plecat mai departe, la serviciu.

O martoră a reușit să noteze o parte din numărul de înmatriculare, astfel încât șoferul a fost ridicat peste doar câteva ore de la locul de muncă. Avea 1,5 alcoolemie, cea de la momentul producerii accidentului fiind estimată la 2.

Citește și
politie
Urmărire ca-n filme în Alba. Un șofer beat și posibil sub influența unor substanțe psihoactive a fost reținut de polițiști

Pietonul mort de beat a avut zile și a supraviețuit, chiar dacă a suferit o fractură severă de bazin și mai multe răni, care au necesitat 4 luni de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost trimis în judecată abia în decembrie 2021, pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Victima a primit despăgubiri materiale de 100 de lei

Judecătorii au reținut însă că nu avea antecedente penale, iar ancheta stabilise o culpă de 90% a victimei în producerea accidentului. În plus, răspunderea penală pentru două dintre acuzații s-a prescris până la pronunțarea sentinței. În cele din urmă, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, pentru că victima sa ar fi putut să moară.

În timpul procesului, bărbatul călcat a cerut daune materiale de 150.000 lei și morale de 500.000 lei. Judecătorii i-au acordat însă doar despăgubiri materiale de 100 lei și daune morale de 9.000 lei, pentru că accidentul s-a produs în principal din cauza lui.

Sentința Judecătoriei Iași a fost atacată atât de către inculpat, cât și de victimă, dosarul intrând pe rolul Curții de Apel.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult