Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rezoluție ONU: 4 decembrie, Ziua Internațională a Băncilor

4 decembrie a fost stabilită de ONU drept Ziua Internațională a Băncilor, ca semn de recunoștință pentru rolul vital pe care îl joacă.  

La 19 decembrie 2019, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţia 74/245, care desemna 4 decembrie drept Ziua Internaţională a Băncilor, ca semn de recunoştinţă pentru potenţialul semnificativ al băncilor de dezvoltare multilaterală şi al altor bănci internaţionale de dezvoltare în dezvoltarea finanţării durabile şi furnizarea de expertiză, precum şi pentru rolul vital al sistemelor bancare în statele membre ONU în contribuţia la îmbunătăţirea nivelului de trai, potrivit www.un.org.

Pentru a ajunge la o dezvoltare durabilă - în particular, prin eradicarea sărăciei, reducerea inegalităţii şi combaterea schimbărilor climatice - este necesară o perspectivă pe termen lung, cu o colaborare între guverne, sectorul privat şi societatea civilă.

Sunt necesare eforturi la toate nivelurile pentru reducerea incertitudinii globale

Totuşi, incertitudinile favorizează un comportament pe termen scurt. Prin urmare, afacerile private ezită să angajeze fonduri în proiecte de investiţii pe termen lung. În perioade de instabilitate financiară, gospodăriile se concentrează pe nevoile imediate. Iar decidenţii politici se ghidează adesea pe cicluri politice pe termen scurt.

Sunt necesare, astfel, eforturi la toate nivelurile pentru asigurarea că puterea acţiunii colective poate reduce incertitudinea globală, în timp ce inovarea financiară poate genera un progres semnificativ în cadrul Agendei 2030 şi al Agendei de Acţiune de la Addis Ababa a celei de-a treia Conferinţe Internaţionale privind Finanţarea pentru Dezvoltare, evidenţiază www.un.org.

Citește și
banca
Noi informații despre posibilul „blat” ROBOR. Inspectorii au ridicat un volum foarte mare de date, care trebuie analizate

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult