Însoțitori de zbor surprinși pozând pe aripa unui avion. Riscă o amendă de până la 20.000 de dolari

Boeing 737
O companie aeriană a lansat o anchetă în legătură cu mai mulți însoțitori de zbor care au fost prinși deschizând o ieșire de urgență și făcând fotografii pe aripa avionului.

Incidentul șocant a avut loc miercuri trecută la Aeroportul Internațional Cheongju din Coreea de Sud, în timp ce zborul Eastar Jet 703 era întârziat pe pista de decolare, potrivit New York Post.

Imaginile surprinse de la distanță arată cum trei stewardeze îmbrăcate în uniformă au urcat pe aripa stângă a unui Boeing 737 pentru o sesiune foto improvizată. Eastar Jet, cu sediul în Seul, a declarat că echipajul avionului a fost instruit să deschidă ușa de urgență ca parte a unui antrenament care a avut loc în timpul întârzierii de o oră.

„Compania aeriană a profitat de timpul de așteptare cauzat de ninsoare abundentă și a efectuat un antrenament pentru ieșirea de urgență, care în mod normal este dificil de realizat”, a spus un purtător de cuvânt.

Citește și
avion rasturant toronto
Un avion cu 80 de pasageri la bord s-a răsturnat pe aeroportul din Toronto, după ce a avut probleme la aterizare | VIDEO

Cu toate acestea, compania aeriană nu a aprobat ca însoțitorii de zbor să realizeze o sesiune foto pe aripa avionului.

Deoarece Aeroportul Cheongju este desemnat ca o unitate militară, fotografierea și filmarea sunt strict interzise. Cei care încalcă aceste reguli riscă până la trei ani de închisoare sau amenzi de până la 30 milioane KRW (aproximativ 20.000 de dolari), conform presei locale.

Incidentul vine într-un context de îngrijorare crescută cu privire la siguranța aeronavelor, după mai multe accidente aviatici din ultimele săptămâni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult