Fabrici de reciclare cu bani de la stat. Producătorii, nevoiți să aducă materialul reciclat din alte țări

×
Publicitate

Sistemul de Garanție-Returnare a pornit, însă România are prea puține fabrici care să recicleze ambalajele din sticlă plastic sau aluminiu.

Adesea, producătorii de sticlă sunt nevoiți să cumpere materia primă din alte țări. În timp ce oficialii vor să le ofere bani celor care sunt dispuși să dezvolte astfel de afaceri, sistemul recuperează cel puțin 1 milion de ambalaje zilnic.

De exemplu, după ce sticlele sunt returnate la magazine, acestea ajung în fabricile de reciclare. Aici trec printr-un proces automatizat, de uscare și sortare pe culori și până la fărâmițarea cioburilor. Producătorii cumpără materia brută pe care o transformă într-o sticlă nouă, un pahar sau un borcan.

Jacques-Edouard Săvoiu, director general al unei fabrici de sticlă: „În sticla aceasta, de exemplu, se folosește până la 30% sticlă reciclată, are o transparență foarte mare. Aici putem vedea la ochiul liber că este un pic mai verzuie, suntem undeva la 50-60%, iar aici creștem și mai mult cu cât mai multă sticlă reciclată se introduce în cuptor în procesul de fabricație, cu cât mai puțină energie se folosește”.

România stă rău și la capitolul textile

Pentru că România are o capacitate de reciclare redusă, de multe ori producătorii sunt nevoiți să aducă materialul reciclat din alte țări. Acum, Administrația Fondului pentru Mediu vrea să-i finanțeze cu până la 75% pe cei care deschid noi fabrici de reciclare.

Citește și
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină

Marius Fechet, ministrul Mediului: „Aceste resurse importante să fie procesate în România, să nu fie exportate în alte țări, ne propunem să finanțăm cu 220 de milioane de euro, un miliard de lei, un număr aproximativ de 26 de fabrici de reciclare există și posibilitatea finanțării reciclării materialelor textile.”

România stă rău și la capitolul textile, pentru că majoritatea ajung la groapa de gunoi și arse. La nivel mondial, aproximativ 1% din deșeurile textile ajung să fie reciclate.

Raul Pop - director de programe Ecoteca: „În cea mai parte a lor fie pleacă la reutilizare, ceea ce este situația ideală, fie dacă nu ajung combustibil într-o fabrică de ciment. Conform unei directive europene transpusă și în legislația din România, noi ar trebui să facem colectare separată de deșeuri textile începând de la 1 ianuarie 2025”.

Parlamentul European a ajuns la un nou acord și în privința plasticului. Până la 1 ianuarie 2030 urmează să fie interzise flacoanele de săpun sau şampon din hoteluri, cutiile mici de sosuri, foliile de protecţie pentru valize in aeroporturi, și ambalajele din plastic pentru fructe şi legume.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină

Cerul României a oferit luni noaptea un spectacol rar. S-a colorat în nuanțe de verde și roșu pentru că în multe zone ale țării a fost vizibilă Aurora Boreală.

Ziua pinguinilor, sărbătorită și la Grădina Zoologică din Brașov. Cum au fost recompensați
Ziua pinguinilor, sărbătorită și la Grădina Zoologică din Brașov. Cum au fost recompensați

Suntem în miezul iernii, așa că nu întâmplător, 20 ianuarie este ziua pinguinilor. Tort de pește și o mulțime de urări au primit și singurii pinguini din țara noastră, aflați la Grădina Zoologică din Brașov.

Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie
Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie

Horoscopul dedicat tranzitului Soarelui în Vărsător, care debutează pe 20 ianuarie 2026, marchează o schimbare importantă de energie pentru toate zodiile.  

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea
Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat marţi că Iranul ar fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca răspuns la ameninţările unui ofiţer iranian de rang înalt.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.