Excursie la Ierusalim în perioada Paștelui 2023: ce preț are o călătorie de o săptămână
O excursie la Ierusalim în perioada sărbătorilor Pascale este o experiență deosebită. Credincioșii iau parte la numeroase evenimente speciale, menite să celebreze ultimele ore din viața lui Iisus și Drumul Crucii.
Dacă te-ai hotărât să vizitezi orașul Ierusalim de Paște vezi în partea de jos ce costuri implică și ce servicii sunt incluse într-un pachet turistic în 2023.
Ierusalim - destinație de PașteIsraelul este unul dintre cele mai vizitate orașe din lume. În 2022, 2,6 milioane de turişti au intrat în Israel, dintre care peste 50.000 erau români, potrivit declarației Ministrului Turismului din Israel citată de News.ro.
Unul dintre cele mai atractive evenimente pentru turiștii care ajung în Israel este pelerinajul de la Ierusalim. Acesta se organizează în fiecare an în cu ocazia sărbătorilor Pascale.
Ce preț are o călătorie la Ierusalim de Paște 2023Pentru a înțelege cât costă o excursie la Ierusalim în perioada Paștelui am consulat agenția de turism a Patriarhiei și două agenții de turism private.
La agenția de turism a Patriarhiei, o excursie în Israel cu ocazia Sfintelor Paște costă 440 de euro de persoană. Pe lângă această sumă se mai percepe și un cost de 790 de dolari pentru cazare în cameră dublă.
Pelerinajul durează șapte zile și se poate organiza în grupuri de 40 de persoane. Pentru achiziționarea pachetului turistic este necesar plata unui avans a sumei de 400 de euro. Pentru mai multe detalii intrați pe site-ul pelerinaj.ro.
La agenția de turism Mediterana Tour o excursie în Ierusalim în perioada de Paște, pentru două persoane, timp de 6 zile, prețul pornește de la 779 de euro de persoană.
În acest preț sunt incluse:
► Transport avion București – Tel Aviv – București;
► Taxe de aeroport;
► 5 nopţi cazare la hoteluri de 4* şi 3*;
► Cazare în Demipensiune cu două mese pe zi;
► Transport cu autocarul;
► Taxele de intrare la obiectivele turistice mentionate in program
►Ghid local vorbitor de limba română și / sau preot în funcție de programul ales;
Pentru mai multe detalii consultați site-ul mediteranatour.ro.
La agenția de turism Karpaten, o excursie în Ierusalim pentru două persoane timp de 7 zile costă 1.438 de euro.
În preț sunt incluse:
► Transport cu avionul pe ruta Bucuresti - Tel Aviv - București;
► 1 bagaj de cala si 1 bagaj de mana/ persoană;
► Taxe de aeroport;
► Transfer cu autocar modern pe tot parcursul circuitului;
► Cazare 5 nopți în hotel de 4*;
► Demipensiune;
► Intrări la obiectivele turistice;
► Asistență turistică în limba română;
Pentru mai multe detalii intrați pe site-ul karpaten.ro.
Activități în IerusalimCu ocazia sărbătorilor Pascale au loc mai multe procesiuni în Ierusalim pentru a li se aduce aminte oamenilor de ultimele zile din viața Mântuitorului, până să fie răstignit pe dealul Golgota.
În timpul pelerinajului, creștinii vizitează unele dintre locurile în care în Biblie se spune că ar fi trăit Iisus și ar fi săvârșit minuni: Bethleem, Ierusalim, Muntele Măslinilor, Grădina Ghețimani, Râul Iordan, Golgota, Sfântul Mormânt, etc.
Unul dintre cele mai importante procesiuni de la Pelerinaj are loc în Vinerea Mare. În acea zi, credincioșii străbat Via Dolorosa (Calea Crucii) din Cartierul Creştin al Oraşului Vechi.
În tradiția creștină, pe acest drum, Iisus și-a purtat crucea spre locul răstignirii, pe dealul Golgota. În timul procesiunii, unii credincioși poartă simbolic, pe umeri, cruci de lemn și cântă muzică religioasă.
Pe drum, pelerinii fac cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos. Ajung la Biserica Sfintei Învieri și se închină la toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sfântul Mormânt, locul unde s-a găsit Sfânta Cruce, etc.
De asemenea, în Sâmbăta Mare, creștinii participă la ceremonia aprinderii Luminii Sfinte. Oamenii se adună și așteaptă ca Patriarhul să aprindă lumânarea de la Sfântul Mormânt.
În 2023, ceremonia de aprindere a Luminii Sfinte va fi pe 15 aprilie.