Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Elevii români au câștigat un premiu internațional la robotică, la campionatul mondial din SUA. ”Am reușit să-i impresionăm”

Your browser doesn't support HTML5 video.

România a cucerit încă un premiul internațional la robotică. O echipă din Ploiești a cucerit premiul Motivate Award la Campionatul Mondial de Robotică, desfășurat în acest an la Houston, în SUA.  

Acolo s-au întrecut 192 echipe din mai multe țări, dintre care 4 din România. Toate cele 4 au fost premiate.

”Robotul pleacă de aici, merge frumos pe aici”.

Peste o mie de ore au muncit elevii de la Colegiului Național „Mihai Viteazu” din Ploiești până l-au construit pe Mozart, robotul care a cucerit premiul Motivate Award.

David Nicolae, elev: ”Are ca scop să pună aceste conuri pe bețele acestea galbene dupa cum puteți vedea, ceva de genul acesta”.

Andrei Băzăvan, elev: ”Este unicul din lume care a reușit să îndeplinească o autonomie de 1 plus 9 conuri, adică în perioada de 30 de secunde să scaleze 10 conuri”.

Citește și
Concurs, robotica
O echipă de elevi de liceu din Iași, premiul al doilea la cel mai mare concurs de robotică din lume, în Houston, SUA
Echipa din Ploiești a muncit un an pentru succesul din SUA

Ștefania Istrate, elev: ”Am avut și un business plan foarte bine pus la punct, am reușit să îi impresionăm și la interviu că am fost costumați în costumele din filmele Star Wars”.

Echipa de la Ploiești are 20 de membri. Au muncit timp de un an pentru succesul din Statele Unite, iar acesta nu e singurul lucru cu care se pot lăuda. Tot ei au făcut și sistemul inteligent de irigații în Grădina Botanică din oraș.

Daria Dicu, elev: ”Noi ne-am implicat foarte mult în comunitate și am încercat să împărtășim și cu alți elevi, cu alte instituții ceea ce reusim noi să facem la robotică”.

La Houston nu a mers totul ca pe roate, spun profesorii care i-au însoțit. Însă doar rezultatul final contează.

Gelu Hanganu, profesor: ”Copiii au împletit puterea de muncă, inteligența, creativitatea cu rezistența cu anduranța”.

Peste o lună, elevii vor merge iar în Statele Unite, la un nou concurs. Acolo se vor întrece cele mai bune 39 de echipe de robotică din lume.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult