Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum se prepară „oul de post”, din legume. Rețete alterantive pentru Postul Mare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Suntem în postul Adormirii Maicii Domnului, considerat la fel de important ca Postul Mare. Nu sunt puțini cei care evită mâncărurile de dulce.  

Cum există doritori, restaurantele și-au adaptat meniurile astfel încât orice aliment poate fi conform cerințelor.

În realitate, transmit preoții cu blândețe, postul „este și o verificare, dacă mai avem frâne”. Cu alte cuvinte, dacă putem să ne abținem de la plăcerile lumești, nu să le înlocuim.

Vladislav și-a comandat într-un local din București un ardei umplut cu fasole, în stil mexican, și o salată de varză. A avut de ales dintr-un meniu variat de preparate fără urme de ou, carne și lapte.

Vladislav: „Țin post și este o bucurie că avem din ce în ce mai multe localuri unde putem să mâncăm mâncare de post care de fapt ea este destinată pentru cei care sunt vegani”.

Citește și
porc de companie
„Dorm alături de el. Este extrem de drăgălaș”. O tânără a ales un porc pe post de animal de companie. GALERIE FOTO

De altfel, pentru cei care decid să țină postul alimentar nu mai este o provocare să mănânce în oraș. În același timp, au crescut și livrările la domiciliu.

Proteinele din mazăre, năut sau soia ne dau senzația că mâncam carne, iar în combinația potrivită pot reda gustul de salam, cârnați sau chiar de mititei. Produse precum caju, migdale sau cocos amintesc de gustul lactatelor. Oul poate fi înlocuit.

Irina Oprică, proprietarul unei băcănii vegane: „O banană foarte coaptă, zdrobită, înlocuiește oul în chec. La fel, semințele de in râșnite și amestecate cu apă ajută la închegarea aluatului. O conservă de năut, dacă o scurgem foarte bine și păstrăm lichidul și îl batem la robot, devine ca un albuș”.

Cu o piață în continuă creștere, magazinele vând acum sute de produse de post.

Moichael Kaiser, directorul comercial al unui supermarket online: „25% pentru produsele `plant-based`, iar la alternativele pentru carne, în special, 70%. La legume am avut o creștere a legumelor de 20%”.

Doar că toată această explozie de tentații riscă să devină tocmai opusul ideii de post și să reducă totul la o detoxifiecre, nimic mai mult.

Ion Popescu, preotul Bisericii Icoanei, București: „Mâncarea nu este păcat, nemâncarea nu este o virtute. Păcat este lăcomia. Renunțăm la mâncarea de dulce, cele mai plăcute alimente, pentru ca să ne strunim puțin simțurile. Înfrânare de la mâncare, înfrânare de la vorbire, înfrânare de la gândire, înfrânare de la fapte. Este și o verificare. Dacă mai avem frâne. Într-o mașină care funcționează perfect și arată minunat nu m-aș sui dacă mașina aceea nu are frâne”.

Postul Sfintei Mării durează 14 zile. În această perioadă, credincioșii au dezlegare o singură dată la pește, în ziua în care se sărbătorește Schimbarea la Față a Domnului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult