Copil mort, după ce a fost obligat de un profesor să facă exerciții fizice, ca pedeapsă pentru că nu și-a făcut tema
Copilul s-ar fi îmbolnăvit și a lipsit trei zile de la școală, însă când s-a întors nu a prezentat și o temă pe care o avea de făcut, transmite Mirror.
În ciuda faptului că el încă nu își revenise complet și că a prezentat o adeverință de la medic care demonstra faptul că se simțise rău în zilele în care a lipsit de la școală, a fost obligat de o profesoară să facă 100 de sărituri, pentru a-l pedepsi.
În acea zi el a început să se simtă rău din nou și a rămas singur acasă, moment în care starea lui de sănătate s-a înrăutățit.
Când părinții lui s-au întors acasă l-au găsit în stare de inconștiență în pat. În ciuda faptului că a primit îngrijiri medicale, cel mic nu a mai putut fi salvat și s-a constatat decesul.
Potrivit medicilor, băiatul ar fi murit în somn în urma unei probleme cardiace.
În urma tragediei, conducerea școlii și-a prezentat scuzele față de părinți și le-a transmis că vor contribui cu tot ce este nevoie pentru a-i ajuta. Profesorul care l-a obligat pe copil să facă exercițiile fizice va fi interogat, înainte de a se înainta o acțiune legală în acest sens.
Sursa: Bianca Chirila
Etichete: profesor , copil mort , pedeapsa , probleme cardiace , exercitii fizice , tema
Dată publicare: 11-09-2020 21:24