Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Concurs de gastronomie între liceeni, în Iași. Ce preparate au pregătit tinerii care vor să ajungă chefi

Your browser doesn't support HTML5 video.

Zeci de liceeni s-au luat la întrecere, la Iași, unde a fost organizat un concurs de gastronomie pentru cei care aspiră la o carieră în marile restaurante.

Competiția s-a desfășurat sub îndrumarea câtorva studenți și profesori universitari de la Facultatea de Agronomie. Concurenții și-au folosit la maximum creativitatea.

Peste 30 de elevi de la licee agricole și tehnologice din Iași s-au întrecut în preparate după rețete tradiționale românești sau din bucătăria internațională. Unii dintre concurenți vor să devină chefi.

Peștele caramelizat, mușchiul de porc în crustă verde, asortat cu piure de cartofi roșii, sunt doar câteva dintre felurile de mâncare care au impresionat asistența.

Concurent: „Mușchiul l-am tras, prima dată, la tigaie, cu sare și piper și puțin ulei de măsline, după care l-am mai tras o dată cu unt, cimbrișor și rozmarin, pentru încă cinci minute, apoi a fost băgat 20 de minute la cuptor, să facă o crustă”.

Citește și
voluntari cernauti
Voluntarii români au trecut granița la Cernăuți și au gătit pentru refugiații veniți din zonele de conflict

 

Iar la capitolul deserturi, au ieșit în evidență cele preparate cu ingrediente sănătoase.

Prof. Gică Brețan, coordonator: „În momentul de față, toată lumea face prăjituri cu diferite adaosuri, cu spume și s-a cam terminat cu materiile prime eco. Eu cred că ar fi foarte apreciate de oameni, pentru că nu au grăsimi multe, nu au zahăr, au doar mierea, nu suportă un tratament termic”.

Cei mai buni bucătari au fost premiați.

Otilia Murariu, Departamentul de Tehnologie Alimentară, USV Iași: „Ne dorim să le oferim certitudinea că au ales o cale potrivită de a profesa pe viitor”.

Universitatea de Științele Vieții "Ion Ionescu de la Brad" din Iași este singura instituție din învățământul superior din țară care organizează cursuri pentru viitorii bucătari.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult