Conceptul „grab and go” este tot mai răspândit în orașele mari din România

×
Publicitate

În ultimul an, în marile orașe a prins tot mai mult conceptul de servire rapidă numit „grab and go”. Peste tot găsim mici bistro-uri sau cafenele cu preparate ce pot fi luate la pachet ori consumate rapid acolo.

Și pasionații de cafea și-au diversificat gustul și comenzile, iar consumul acestei băuturi revigorante este în creștere, potrivit Institutului Național de Statistică.

Într-un bistro situat în cartierul evreiesc din Bucureşti intră zilnic zeci de clienți care vor să mănânce rapid ori să ia ceva la pachet. În meniu sunt doar câteva produse.

Așa numitul segment de consum stradal din România este într-o continuă dezvoltare. Pe Google Maps, de exemplu, dacă încercăm să căutăm „cafenea” sau „bistro”, apar o mulțime într-un perimetru redus.

Adrian: ”Eu, momentan, am clienţii de la birourile din jur. Coffee shop-urile to go au evoluat foarte mult în ultimii ani, pentru că românii au început să prindă gustul cafelei. Sendivsuri, chiche, servesc dimineaţa, ceva cu legume cu un brocoli, brânzică ceva, să le dea energie”.

Citește și
Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie
Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie

Vasi: ”Avem clienţi de ordinul sutelor. Cele mai populare sunt brioşele cu ciocolată sau iaurt, se vând cel mai mult, şi avem şi meniu cu cafea, sandvichuri. Eu sunt amplasat aici şi sunt oameni care vin, stau în picioare sau jos”.

Petru: ”Clientela over 30 și tineri de la liceu au început să vină. Dacă acel barista ştie să îţi facă un capuccino cu o cremă corectă, cu atât mai bine. Avem peste o sută de clienţi pe zi”.

Şi proprietarii de cafenele au tot mai multe soiuri de cafea pentru pasionaţi.

Ionuţ Lăzărescu: ”Identificăm tipul de cafea pe care vrem să o prăjim, alegem unul din gradele de prăjire pe care vrem să aducem cafeaua. Este o diferenţă pe care o simţim în băutura finală şi consumatorii se îndreaptă către băuturi cât mai proaspete, bio, şi contează mult ca şi cafeaua să fie prăjită proaspăt”.

Conceptul de latte art a ajuns recent şi la noi, iar un campion mondial în acest domeniu ne-a explicat care este secretul.

Arnold Ungureanu: ”Cafea la filtru, metode manuale, înţelegerea gustului, echilibrului în ceaşcă, produse fiecare element are nişte tehnici care la finalul zilei vin împreună şi formează tehnica de latte art. Lumea este interesată să aibă diferite experienţe cu diferite ţări de origine, metode diferite de prăjire”.

În acest sfârşit de săptămâna are loc şi festivalul cafelei în Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie
Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie

Horoscopul dedicat tranzitului Soarelui în Vărsător, care debutează pe 20 ianuarie 2026, marchează o schimbare importantă de energie pentru toate zodiile.  

Frigul și alimentația. Alimentele minune care ajută iarna ca să te încălzești
Frigul și alimentația. Alimentele minune care ajută iarna ca să te încălzești

Iarna, organismul are nevoie de mai multă energie pentru a face față temperaturilor scăzute, iar alimentația joacă un rol esențial.

Bătaie generală în Iași, într-o zonă din oraș cu mai multe cluburi. Doi tineri au ajuns la spital
Bătaie generală în Iași, într-o zonă din oraș cu mai multe cluburi. Doi tineri au ajuns la spital

Doi tineri din Iași au ajuns la spital, după ce au fost implicați într-o bătaie generală, într-o zonă din oraș cu mai multe cluburi. 

Recomandări
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat

Ministrul Finanţelor se arată optimist în ceea ce priveşte perspectivele privind economia românească în anul 2026, adăugând că sunt „şanse foarte mari” ca România să adere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an.

Două baraje au înghețat din cauza gerului extrem. 50.000 de oameni primesc apă cu întreruperi: „Foarte frig, -14 grade”
Două baraje au înghețat din cauza gerului extrem. 50.000 de oameni primesc apă cu întreruperi: „Foarte frig, -14 grade”

Specialiștii de la Apele Române intervin de urgenţă la Barajul Gurghiu, în judeţul Mureş, unde din cauza gerului din ultimele zile, s-a format un imens pod de gheaţă.

Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române
Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, Alexus G. Grynkewich, a declarat că Rusia a fost descurajată de a ataca o țară membră a Alianței datorită nivelului de pregătire al Armatei Române.