Ce trebuie să faci dacă ai spart un termometru cu mercur. Substanța este extrem de periculoasă

×
Publicitate

„Am spart un termometru cu mercur, vă rog să mă ajutați!” - este apelul făcut la 112, de o femeie din Ploieşti. Doar că vizita politistilor și a pompierilor s-a încheiat cu un dosar de cercetare penală pentru trafic de substanțe toxice.

Ce-i drept, in rem, adică e vizată fapta, nu persoana. Mercurul este extrem de periculos, iar fabricarea și comercializarea produselor care îl conțin, precum termometrele medicale, este strict interzisă.

Femeia de 33 de ani a încercat să își ia temperatura cu un termometru de model vechi, din sticlă, cu mercur, și l-a scăpat din mână. Substanța toxică s-a împrăștiat pe podea. Iar soacra femeii a sunat la 112 și a cerut sprijinul echipajelor de urgență.

Pompierii au adunat cele două grame de mercur, cu ajutorul unei seringi. Au pus apoi substanța într-un recipient pe care l-au predat polițiștilor.

Pentru a avea posibilitatea legală a dispunerii neutralizării substanței identificate, a fost deschis dosar penal în care se efectuează cercetări față de faptă, nu față de persoană, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova.

Citește și
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină

În multe case din România există astfel de termometre cu mercur, deți deținerea lor nu este interzisă.

Cred ca le am de prin anii 60, 70 de la bunica mea și încă le mai folosesc”, spune o femeie.

Reporter: Știți ce să faceți dacă se sparge termometrul?

Bărbat: Probabil să culeg mercurul acela că e toxic.

Specialiștii spun însă că operațiunea nu e deloc ușoară.

Să aerisească încăperile timp de 24 de ore, să evite zona atât ei, cât și copiii, să evite colectarea acestuia cu ajutorul asipiratorului sau a măturii, să nu calce pe mercurul deversat”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.

Intoxicația cu mercur este foarte gravă.

Simptomele cele mai grave sunt simptome de tip respirator cu insuficiență respiratorie. De asemenea, mercurul poate să afecteze rinichii, poate să afecteze ficatul și, cel mai grav, afectează sistemul nervos central”, a transmis Violeta Tănase, medic UPU SJU Ploiești.

România respectă o directivă europeană care interzice producția și comercializarea produselor ce conțin mercur. Totuși, la mica publicitate apar anunțuri în care termometrele clasice sunt vândute cu prețuri de până la 200 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină

Cerul României a oferit luni noaptea un spectacol rar. S-a colorat în nuanțe de verde și roșu pentru că în multe zone ale țării a fost vizibilă Aurora Boreală.

Ziua pinguinilor, sărbătorită și la Grădina Zoologică din Brașov. Cum au fost recompensați
Ziua pinguinilor, sărbătorită și la Grădina Zoologică din Brașov. Cum au fost recompensați

Suntem în miezul iernii, așa că nu întâmplător, 20 ianuarie este ziua pinguinilor. Tort de pește și o mulțime de urări au primit și singurii pinguini din țara noastră, aflați la Grădina Zoologică din Brașov.

Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie
Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie

Horoscopul dedicat tranzitului Soarelui în Vărsător, care debutează pe 20 ianuarie 2026, marchează o schimbare importantă de energie pentru toate zodiile.  

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.