Referendumul din București, 24 noiembrie 2024. Ce întrebări vor fi pe buletinele de vot și ce urmărește Nicușor Dan
Potrivit calendarului alegerilor din 2024, publicat în Monitorul Oficial, în perioada 24 noiembrie - 8 decembrie, se vor organiza scrutine în fiecare weekend. Primele alegeri sunt cele prezidențiale, turul I, care vor avea loc pe 24 noiembrie, în ziua de duminică, în același timp cu referendumul inițiat de primarul general al Capitalei. Este important de reținut că aceste referendum local este unul de tip consultativ, respectiv nu duce la modificarea vreunei legi sau reglementări. Este un instrument democratic, prevăzut de lege, prin care primarul general, cu acordul Consiliului General al Municipiului București vrea să obțină părerea celor care se prezintă la urne pe un anumit subiect.
Întrebările de pe buletinele de vot de la Referendumul din 24 noiembrie și explicația lor1. Sunteți de acord ca primarul general al municipiului București să emită autorizațiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?
2. Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria municipiului București și primăriile de sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?
3. Sunteți de acord ca Primăria București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?
Prima întrebare de pe buletinul de vot de la Referendumul din 24 noiembrieReferendumul a fost inițiat de Nicușor Dan și aprobat de Consiliul General al Municipiului București.
„Referendumul local va avea cele două întrebări pe care le-am propus: una privind împărțirea banilor care se strâng din taxele și impozitele bucureștenilor, între Primăria Generală și primăriile de Sector, pentru că de ani de zile există o discrepanță între atribuțiile noastre și banii pe care îi primim noi, distribuiți de către Guvern din aceste taxe și impozite, și atribuțiile sectoarelor și banii pe care îi primesc dumnealor.
A doua întrebare de pe buletinul de vot de la Referendumul din 24 noiembrieA doua întrebare se referă la posibilitatea ca primarul municipiului București să emită autorizațiile de construire pe toată suprafața orașului, așa cum se întâmplă în toate capitalele europene. Traficul din București, care e principala problemă a bucureștenilor, vine din modul în care s-a dezvoltat urbanistic orașul ăsta, necontrolat. Și atunci, dacă primarul municipiului este responsabil de trafic, e normal ca primarul să fie responsabil și de modul în care se construiește în oraș.
A treia întrebare de pe buletinul de vot de la Referendumul din 24 noiembrieConsilierii generali de la PSD au propus o a treia întrebare, care a fost votată de celelalte partide politice, legată de înființarea de către Primăria Capitalei a unei structuri care să se ocupe de problematica drogurilor în municipiul București”, a explicat Nicușor Dan, după ce CGMB a aprobat desfășurarea referendumului, în 24 noiembrie.
Ce se întâmplă dacă bucureștenii vor vota DA sau NU„Dacă trece referendumul cu privire la taxele și impozitele locale, în momentul în care Parlamentul va vota la sfârșitul lui 2024 sau cel mai probabil, la începutul anului 2025, bugetul de stat pe anul 2025, va exista un articol acolo despre împărțirea cotei pe impozitul pe venit al bucureștenilor între Primăria Generală și primăriile de Sector, așa cum există în fiecare an. Și atunci eu cred că Parlamentul va ține cont de referendumul pe care noi tocmai l-am desfășurat. Dacă vorbim de competența de emitere a autorizațiilor de construire, atunci probabil că trebuie să așteptăm sesiunea parlamentară care începe la 01/02/2025”, a explicat Nicușor Dan.
În final însă, Parlamentul va decide dacă integrează sau nu aceste modificări în legislație.
De ce îi cheamă Nicușor Dan pe bucureșteni la votPrimarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a explicat, într-o postare pe Facebook, de ce este important ca bucureştenii să voteze la Referendumul local din 24 noiembrie şi să răspundă la cele trei întrebări legate de emiterea autorizaţiilor de construire, de împărţirea banilor între primăria generală şi primăriile de sector şi de programul de educaţie pentru prevenirea consumului de droguri în şcoli.
„De ce să votezi la referendum? Pentru că este singura ocazie cand poti decide cu adevărat ce se întâmplă cu taxele şi impozitele pe care le plăteşti. Aşa poţi decide ca banii tăi să se materializeze în investiţii care sunt cu adevărat necesare pentru oraş. Pentru că este dreptul bucureştenilor să se pronunţe despre cum doresc să fie cheltuite taxele şi impozitele locale pe care le plătesc. Pentru că astfel banii se împart corect şi se pot face investiţii masive în ce are oraşul mai mare nevoie: reţea de termoficare, infrastructură rutieră, transport public, sănătate şi cultură. Aşa ai un cuvânt de spus referitor la blocurile care apar ca ciupercile după ploaie pe orice petic de pământ liber din Bucureşti. Aşa poţi decide dacă doreşti să ai un oraş ”ca afară”, curat, modern, funcţional”, explică Nicuşor Dan în postarea de pe Facebook. Edilul Capitalei menţionează că este important ca bucureştenii să meargă şi să voteze la Referendumul din 24 noiembrie, care se va desfăşura odată cu primul tur al scrutinului prezidenţial, pentru ca să poată alege pentru copiii lor cum doresc să arate oraşul în care îşi vor creşte la rândul lor copiii, cu „mai multe spaţii verzi, mai multe parcuri şi bulevarde aerisite”.
„Doar împreună putem opri haosul urbanistic din Bucureşti! Se construieşte oricât, oriunde şi oricum. Din respect pentru Capitala României, pentru monumentele istorice care sunt demolate pentru a face loc unor clădiri ilegale, pentru spaţiile verzi care sunt betonate pentru a face loc unor proiecte imobilare îndoielnice trebuie să votezi şi să alegi ce consideri că este corect”, afirmă Nicuşor Dan în postarea de pe Facebook. Referitor la cea de-a treia întrebare din cadrul Referendumului local, privind prevenirea consumului de droguri în şcoli, primarul general al Capitalei spune că bucureştenii trebuie să-şi exprime opţiunea pentru că „este de datoria fiecăruia” să contribuie la prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor. „Pentru că prevenirea consumului de droguri este mai eficientă decât tratamentul, pentru că este esenţial ca în şcoli să existe programe şi iniţiative realizate de specialişti care să explice tinerilor care sunt pericolele consumului de stupefiante. Pentru că trebuie să ne protejăm copiii şi pentru că, potrivit statisticilor, consumul de droguri a atins proporţii alarmante şi în Bucureşti”, încheie Nicuşor Dan postarea de pe pagina sa de Facebook.
Cum se desfășoară votul la referendumul din 24 noiembrie în BucureștiBucureștenii vor primi patru buletine de vot pentru data de 24 noiembrie:
· Un buletin de vot pentru alegerea președintelui României;
· Trei buletine de vot pentru referendum, câte unul pentru fiecare dintre cele trei întrebări propuse.
Buletinul de vot numărul 1 asupra emiterii autorizațiilor de construire în municipiul București;
Buletinul de vot numărul 2 asupra aprobării de către Consiliul General al Municipiului București a repartizării între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni;
Buletinul de vot numărul 3 asupra finanțării și implementării unui program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti.
La referendum se va putea vota doar dacă o persoană are domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială în care respectivul scrutin este organizat, indiferent de vechimea domiciliului sau a reședinței.
„Alegătorul votează numai la secția de votare unde este înscris în lista electorală permanentă. Îi este interzis alegătorului cu domiciliul sau reședința în municipiul București să își exercite dreptul de vot la o altă secție de votare decât cea la care este arondat conform domiciliului sau reședinței”, a anunțat AEP.
Calendarul referendumului din 24 noiembrieDispoziția prin care s-a aprobat calendarul acțiunilor necesare referendumului prevede ca buletinele de vot să fie imprimate cel târziu până în data de 19 noiembrie.
Potrivit calendarului referendumului, până cel mai târziu cu trei zile înaintea datei alegerilor – 21 noiembrie 2024 – se vor întocmi şi tipări listele electorale permanente pentru referendumul local, în două exemplare, responsabili de acest lucru fiind primarii sectoarelor municipiului Bucureşti.
În preziua datei alegerilor - 23 noiembrie 2024, ora 7:00 se încheie campania pentru referendumul local, care a început la data aducerii la cunoştinţa publică a datei referendumului local. În preziua premergătoare datei alegerilor – 23 noiembrie 2024 – se distribuie către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din Municipiul Bucureşti următoarele materiale electorale: un exemplar al listei electorale permanente pentru referendumul local; buletinele de vot pentru referendumul local; ştampila de control; ştampilele cu menţiunea „VOTAT"; formularele pentru încheierea proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării, pentru referendumul local; formularele listei electorale suplimentare şi ale extrasului din listele electorale, pentru referendumul local; formularele necesare pentru consemnarea situaţiilor semnalate de Sistemul informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi prevenirea votului ilegal; alte materiale stabilite prin hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente; câte un buletin de vot pentru fiecare întrebare a referendumului local, vizat şi anulat de preşedintele biroului electoral al sectorului Municipiului Bucureşti, pe care le vor afişa la sediul secţiei de votare. Autoritatea care realizează acţiunea – primarii sectoarelor municipiului Bucureşti. Acţiunea se realizează prin încheiere de proces-verbal.
Calendarul referendumului local din 24 noiembrie mai cuprinde:
În ziua premergătoare datei alegerilor – 23 noiembrie 2024 – Afişarea la sediul fiecărei secţii de votare din Municipiul Bucureşti a câte unui buletin de vot pentru fiecare întrebare a referendumului local, vizat şi anulat de preşedintele biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti. Autoritatea care realizează acţiunea – Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare din Municipiul Bucureşti.
În ajunul datei alegerilor – 23 noiembrie 2024, ora 18:00 – Prezentarea la sediul secţiei de votare din Municipiul Bucureşti şi dispunerea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare; dispunerea îndepărtării materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe sediul secţiei de votare şi fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot. Autoritatea care realizează acţiunea – Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare din Municipiul Bucureşti, împreună cu membrii acestuia. Acţiunea se realizează prin încheiere de proces-verbal.
În ajunul datei alegerilor, între orele 18:00 şi 20:00 – 23 noiembrie 2024 – Primirea cererilor de votare prin intermediul urnei speciale. Autoritatea care realizează acţiunea – Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare din Municipiul Bucureşti.
În ziua votării – 24 noiembrie 2024, ora 6:00 – Verificarea urnelor, a listelor electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor; consemnarea, în procesele-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării, a numărului buletinelor de vot primite şi a numărului buletinelor de vot lipsă, pe măsura deschiderii pachetelor sigilate, aplicarea ştampilei de control pe ultima pagină a fiecărui buletin de vot din acestea; închiderea şi sigilarea urnelor prin aplicarea ştampilei de control. Autoritatea care realizează acţiunea – Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare din Municipiul Bucureşti, în prezenţa celorlalţi membri şi, după caz, a persoanelor acreditate. Acţiunea se realizează prin încheiere de proces-verbal cu operaţiunile efectuate şi constatările făcute.
În ziua alegerilor – 24 noiembrie 2024, ora 7:00 – Începerea votării.
În ziua alegerilor – 24 noiembrie 2024, ora 21:00 – Încheierea votării.
Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot. Alegătorii aflaţi în situaţiile prevăzute de Art. 46 alin (2) şi (3) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot vota până cel mult la ora 23:59.
În termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării - 25 noiembrie 2024, ora 21:00 – Numărătoarea voturilor şi încheierea proceselor-verbale. Înaintarea către biroul electoral al Municipiului Bucureşti a dosarului conţinând procesele-verbale cuprinzând rezultatele votării, toate contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale biroului electoral al secţiei de votare, buletinele de vot nule şi cele contestate, împreună cu întâmpinările, contestaţiile şi materialele la care acestea se referă, precum şi dosarele cuprinzând listele electorale utilizate în cadrul secţiei de votare, îndosariate pe tipuri de liste, precum şi ştampila de control. Autoritatea care realizează acţiunea – Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, însoţit, la cerere, de alţi membri ai biroului electoral respectiv. Dosarele sigilate şi ştampilate se înaintează sub pază personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
În termen de 24 de ore de la primirea dosarelor, cel mai târziu la data de 26 noiembrie 2024 – Trimiterea câte unui exemplar al fiecărui proces-verbal întocmit de birourile electorale ale secţiilor de votare la Tribunalul Bucureşti. Autoritatea care realizează acţiunea – Biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti.
Acţiunea se realizează sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
În termen de 48 de ore de la primirea ultimului proces-verbal de la birourile electorale ale secţiilor de votare – 27 noiembrie 2024 – Înaintarea către Biroul Electoral Central a procesului-verbal, împreună cu procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, precum şi cu toate contestaţiile şi întâmpinările primite de competenţa Biroului Electoral Central, însoţite de ştampila biroului electoral respectiv. Autoritatea care realizează acţiunea – Biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti. Dosarele sigilate şi ştampilate se înaintează sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
În termen de 24 de ore de la înregistrarea ultimului dosar primit de la birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti – 28 noiembrie 2024 – Centralizarea/totalizarea şi validarea rezultatelor referendumului local. Autoritatea care realizează acţiunea – Biroul Electoral Central. Acţiunea se realizează prin decizie adusă la cunoştinţă publică prin afişarea pe pagina proprie de internet, se mai arată în comunicatul citat.
Lucruri esențiale pe care trebuie să le știi despre ziua de 24 noiembrie
Calendarul alegerilor. În următoarele trei weekenduri românii își vor alege președintele și parlamentarii. Potrivit calendarului alegerilor din 2024, publicat în Monitorul Oficial, în perioada 24 noiembrie - 8 decembrie, se vor organiza scrutine în fiecare weekend. Primele alegeri sunt cele prezidențiale, care vor avea loc pe 24 noiembrie, în ziua de duminică, în același timp cu referendumul inițiat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Următoarele alegeri, cele parlamentare, au loc tot într-o zi de duminică, pe 1 Decembrie, chiar de Ziua Națională a României. Alegerile din 2024 se încheie cu turul al doilea pentru alegerile prezidențiale, programat să aibă loc pe 8 decembrie.
România își alege al 5-lea președinte după Revoluție. Din anul 1989 și până în prezent România a avut patru președinți – Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Conform Constituției, președintele României poate ocupa funcția doar pentru două mandate consecutive, ceea ce înseamnă că, indiferent de rezultatul alegerilor, România va avea un nou președinte începând cu 2025.
De la rolul său în politica externă, la influența pe care o are asupra guvernului, președintele României joacă un rol fundamental în sistemul politic al țării. De asemenea, este important de menționat că președintele beneficiază de un salariu considerabil, acesta având cea mai înaltă funcție în statul roman. Puterile și rolul său sunt însă foarte clar definite prin legea fundamentală a țării. Atribuțiile președintelui sunt împărțite în două mari categorii - politică internă și politică externă. De asemenea, Constituția României stabilește un set clar de reguli și condiții care trebuie respectate pentru ca cineva să poată să ajungă la cea mai înaltă funcție în stat.
Unde și cum votăm? Pentru a participa activ la alegeri, cetățenii trebuie să fie bine informați și să știe exact cum și unde pot vota. În secțiile de vot, alegătorii vor trebui să aibă asupra lor un act de identitate valid și să respecte toate procedurile specifice stabilite de autoritățile electorale. Fie că sunt în țară sau în străinătate, românii vor putea accesa informațiile necesare pentru a asigura un proces de vot corect și transparent. Înainte de a ajunge la secția de votare, este esențial să cunoști calendarul alegerilor, dar și să fii la curent cu toți pașii procedurali pentru a te asigura că exerciți dreptul tău la vot într-un mod corect.
Promisiuni electorale. În goana după voturi, mulți dintre candidații la alegerile prezidențiale din 2024 fac promisiuni fanteziste, uitând sau ignorând faptul că atribuțiile președintelui României sunt destul de limitate pe plan intern. În cursa pentru alegerile prezidențiale, fiecare candidat a elaborat un program electoral cu promisiuni pentru cetățeni.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: bucuresti , nicusor dan , alegeri , referendum , ghidul alegatorului
Dată publicare: 19-11-2024 15:43