Klaus Iohannis, declarație la ieșirea din secția de vot. „După primul tur, deja am pierdut câteva miliarde de euro”

×
Publicitate

Fostul președinte Klaus Iohannis, împreună cu soția lui Carmen, au fost prezenți la slujba de duminică, slujbă oficiată la biserica romano-catolică "Sfânta Treime" din Sibiu. Abia după slujba religioasă, cei doi au ajuns la sectia de vot la ora 11:36.

La intrare, fostul președinte al României și soția sa, au salutat câțiva cetățeni, iar după vot, Klaus Iohannis a făcut o scurtă declarație de presă.

„De fiecare dată când votăm este important, dar, de data aceasta, nu votăm doar pentru o persoană sau pentru un partid, de data aceasta votăm chiar pentru direcția pe care o va lua România în anii care urmează.

Am avut și noroc și am și muncit noi, în România, în ultimii 10 ani, iar lucrurile au mers bine. Dacă ne uităm la datele economice, PIB-ul s-a dublat, este enorm ca în 10 ani PIB-ul unei țări să se dubleze. Venitul mediu al românilor s-a majorat semnificativ.

Din păcate, nu toți au beneficiat încă de această creștere. Dar în ansamblu, României i-a mers bine. România este la momentul acesta după ce 10 ani lucruri au mers bine, o țară respectată în Uniunea Europeană, în lume.

Eu cred că acest parcurs foarte bun trebuie continuat. Locul României este clar în Uniunea Europeană. Valorile nostre sunt clar valorile europene, valorile din Vest.

Asta este lumea noastră și nu alta și ar fi mare, mare păcat să dăm cu piciorul la aceste realizări, care sunt ale României, ale românilor. Cred că aceste alegeri pot fi pentru a continua un lucru bun, alternativa ar fi tristă, alternativa ar fi izolare, ar fi pierderea bunăstării, câtă avem.

Ați văzut, de exemplu, după primul tur al alegerilor, deja am pierdut câteva miliarde de euro pentru că s-a prăbușit cursul leu-euro și cred că asta le-a dat de gândit oamenilor. Oare vrem să continuăm un parcurs european bun, sănătos, respectat sau vrem într-o izolare, pe care până la urmă am plăti-o cu toții.

Eu cred că este bine să încurajați lumea să vină la vot, pentru că președintele României nu se stabilește la masa verde, se stabilește prin vot popular”, a declarat Klaus Iohannis după ce a ieșit din secția de votare.

Klaus Iohannis este de religie luterana dar alege sa participe la slujbele de duminică de la biserica romano-catolica. Carmen Iohannis este romano-catolica iar de nenumărate ori cântă în corul bisercii.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Reacția Poliției după ce AUR a acuzat că sunt buletine ștampilate cu numele lui Nicușor Dan

Poliția Română face verificări la o secție de vot din Sectorul 1, după ce AUR a acuzat că au fost descoperite buletine de vot deja ștampilate în căsuța candidatului Nicușor Dan.

Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu au votat la Istanbul: “România pe primul loc” | VIDEO

Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu au votat, duminică dimineaţă, la Consulatul României de la Istanbul, în turul doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale din România.

Alertă falsă privind furtul de acte de identitate în Singureni. Reclamați la vot cu buletinul altuia

Autoritățile din Giurgiu au dezmințit informațiile privind un presupus furt de documente de identitate în vederea fraudării alegerilor în localitatea Singureni.

Recomandări
Omar Hayssam, internat în spital. Ce se va întâmpla cu teroristul eliberat după condamnări de 65 de ani de închisoare

Omar Hayssam va fi expulzat din România în termen de 30 de zile, teroristul fiind în prezent internat într-un spital, după ce a fost eliberat din închisoare. Hayssam a cumulat condamnări definitive de 65 de ani de închisoare. 

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.