Victor Ponta a spus, din nou, că nu i-a zis ”fă” fostului ministru al Apelor în 2014. După ce i s-a pus clipul: ”Scuze!”

×
Publicitate

Candidatul independent la Președinția României, Victor Ponta, a susținut, din nou, marți, că nu i s-a adresat cu apelativul ”fă”, în 2014, fostului ministru al Apelor, Doina Pană.

Invitat în emisiunea ”La Măruță” de la PRO TV, fostul premier și președinte al PSD a fost rugat de gazda emisiunii să-și închipuie că se află într-o vizită oficială la Casa Albă și că acolo o găsesește pe fostul său ministru din anul 2014, Doina Pană.

El a trebuit să aleagă trei formule de adresare la adresa fostului ministru, iar două dintre acestea conțineau apelativul ”fă”.

Râzând, Victor Ponta a susținut și acum - ca și în 2014 - că nu a folosit acest cuvând urât când a vorbit cu Doina Pană.

”N-am zis fă, dar nu contează”, a spus candidatul independent la Președinția României în 2025.

Întrebarea adresată lui Ponta în emisiunea ”La Măruță”:

”Presupunem că ajungeți președinte și faceți prima vizită oficială în SUA. Donald Trump vă primește la Casa Albă și vă îndreptați doar voi doi înspre Biroul Oval. Pe hol, înainte de a intra, pe Donald Trump îl trece o nevoie fiziologică, vă roagă să-l așteptați în Biroul Oval, în timp ce el o ia la goană spre toaletă. Pășiți în Biroul Oval și, surpriză, acolo este Doina Pană, fostul ministru al Apelor. Sunteți șocat. Ce reacție aveți?

1 - ”Tu ce faci, fă, Doina, aici?”
2- ”Fă, Doina, nu te-am mai văzut de la inundații.”
3 - ”Vai, dar ce surpriză, doamna Pană, dumneavoastră, aici!”.”

Fostul președinte al PSD spune că acum ar alege varianta numărul 3.

”Normal că a 3-a, că ți-am zis că nu mai vorbesc așa, gura fără mine, ca acum 12 ani. Chiar am îmbătrânit din punctul ăsta de vedere și aș zice: Vai, dar ce surpriză plăcută, doamna Pană dumneavoastră aici mă bucur atât de tare să vă văd în Biroul Oval. Scuză-mă că am zis atunci: Tu ai chef de inundații. N-am zis fă, dar nu contează. (...) Chiar am învățat. Nu doar că-mi cer scuze, și mi-am cerut atunci, după 12 minute.

Dar, categoric, nu mai vorbesc ca acum 12 ani și e normal. Până la urmă fiecare dintre noi se maturizează, mai repede sau mai greu, dar se maturizează.”, a spus Ponta la PRO TV.

Ulterior, după ce Cătălin Măruță a anunțat că există și imagini de arhivă cu acel moment din 2014, Ponta a afirmat, din nou, că nu a zis ”fă”.

”Să vezi cu pixelii, îl chemăm pe Daniel Funeriu mâine, îl întrebi cu pixeli, că n-am zis fă, știi de ce? Că nu folosesc termenul de fă, nu-l folosesc nici în privat. Am zis: Da aveai chef de inudații.”, a susținut Ponta.

Însă, după ce Cătălin Măruță a redat înregistrarea video în care se aude replica lui Ponta la adresa fostului său ministru, candidatul la alegerile prezidențiale și-a cerut scuze ”de o mie de ori”, precizînd râzând că ... ”a încercat”.

Victor Ponta: ”Scuze de o mie de ori.”

Cătălin Măruță: Deci mie îmi place că și după 12 ani, știi, cu ...

Victor Ponta: ”Scuze de o mie de ori. Am încercat, acuma, ce să fac? Tu-ți dai seama că am zis ceva ce nu mi-am dat seama? Ce vremuri. Când vorbeam lucru de care nu-mi dădeam seama. Gata, s-a schimbat treaba. Scuze de o mie de ori și mi-a plăcut întrebarea, oricum, numai ideea cu Donald Trump care zice Victor, I need to go to the restroom, că ei zic restroom, nu ... Și eu să zic: Mai I join you, mr. president? Haha. Oh, my god.”

Victor Ponta

A început cea mai picantă săptămână La Măruță

Săptămâna aceasta, politicieni români vor trece prin cea mai... picantă provocare. În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 15:00, Cătălin Măruță îi va lua la întrebări.

Unii dintre candidații la alegerile prezidențiale vor participa la provocarea de foc, marca La Măruță: ”Spun tot sau le ia gura foc!”.

Nicușor Dan, Victor Ponta, Daniel Funeriu, Elena Lasconi și Crin Antonescu sunt invitații din această săptămână.

• Luni, 24 martie - Nicușor Dan;
• Marți, 25 martie - Victor Ponta;
• Miercuri, 26 martie - Daniel Funeriu;
• Joi, 27 martie - Elena Lasconi;
• Vineri, 28 martie - Crin Antonescu.

De-a lungul timpului, mai multe persoane publice au trecut prin testul ce scoate la iveală cele mai neașteptate răspunsuri.

Regulile sunt simple: cei care vin la sosurile picante vor primi întrebări pe care le vor citi în gând, iar apoi vor rosti cu voce tare răspunsul, indiferent cât de incomod ar fi acesta.

Decizia le va aparține dacă vor alege să dezvăluie întrebarea sau să mănânce din unele dintre cele mai picante sosuri!

Aflăm săptămâna aceasta, în direct La Măruță, ce vor dezvălui unii dintre candidații pentru cea mai înaltă funcție din stat, de la ora 15:00, la PRO TV.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62530373
Nicușor Dan dă vina pe sosul picant de la Pro TV: ”Bineînţeles că nu l-aş lua pe fostul preşedinte Iohannis la Cotroceni”

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale din 2025, Nicușor Dan, a revenit, marți, asupra afirmației pe care a făcut-o la Pro TV, în emisiunea ”La Măruță”, despre fostul președinte Klaus Iohannis.

62530453
Sondaj Avangarde: George Simion – 30%, Crin Antonescu – 23%, Nicușor Dan- 21%. Câți români se consideră suveraniști

Un sondaj realizat de Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, George Simion ar întruni 30% din opţiuni, Crin Antonescu ar obţine 23% din voturi, urmat de Nicuşor Dan, cu 21%.

62530416
Crin Antonescu crede că ar fi mai bun decât George Simion sau Nicușor Dan: Sunt mai preocupat și mai dotat pentru comunicare

Crin Antonescu, candidatul unic al Puterii la alegerile prezidențiale din mai, a fost invitatul Andreei Esca, luni seara, la Știrile PRO TV.  

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Minora a fost găsită

Mecanismul ”Alertă răpire copil” a fost declanşat în judeţul Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată într-un autoturism, împotriva voinţei sale, de către trei persoane. Fata a fost găsită, iar alerta a fost ridicată sâmbătă noaptea.