Pe cine și-ar dori Nicușor Dan pentru funcția de premier, dacă ar ajunge președintele țării. „Nu poate fi Marcel Ciolacu”

62533554
Inquam Photos / George Calin

Candidatul independent Nicuşor Dan a declarat, marţi, că îşi doreşte un premier care să aibă acelaşi tip de viziune ca şi el şi care să fie capabil să scoată statul român din rutina în care bălteşte de ani de zile.

Nicuşor Dan a declarat că acesta nu poate fi Marcel Ciolacu, el precizând că îi place Ilie Bolojan şi ar fi foarte potrivit iar în ipoteza în care ajunge preşedinte, va avea o discuţie cu reprezentanţii partidelor pro occidentale din Parlament.

„Evident că doresc un premier care să aibă acelaşi tip de viziune ca şi mine şi îmi doresc un premier care să fie capabil să scoată statul român din rutina în care el bălteşte de ani de zile şi acesta nu poate fi Marcel Ciolacu.

Mai departe de atât, nu vreau să promit nimic. Evident, îmi place domnul Bolojan, ar fi foarte potrivit. În ipoteza în care ajung preşedinte, voi avea o discuţie cu liderii, cu reprezentanţii partidelor prooccidentale din Parlament”, a spus Nicuşor Dan, la prezentarea programului său preziddenţial, întrebat cu ce premier ar dori să lucreze.

Despre faptul că preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a afişat alături de Crin Antonescu, Nicuşor Dan a spus: „Domnia sa este temporar preşedintele României, este temporar de asemenea preşedintele PNL-ul, care face parte dintr-o alianţă politică, asta nu înseamnă nimic. Ce este relevant este că domnul Crin Antonescu a zis că va continua cu domnul Ciolacu”.

Nicuşor Dan, despre Crin Antonescu şi Victor Ponta

„E greu să crezi că oameni care de-a lungul timpului au protejat corupţii şi au avut declaraţii împotriva justiţiei, din nou mă refer la Antonescu Ponta, deodată vor aduce pentru români dreptatea pe care românii o aşteaptă.

Şi la fel de greu de crezut că doi oameni, Antonescu Ponta, care în anul 2012 au şocat cancelariile occidentale, ca şi acum, cu poziţii băţoase, spuneau că vor duce şi vor exprima punctul de vedere al României, vă aduc aminte că atunci s-a întors de la Comisia Europeană cu coada între picioare şi cu o temă pentru acasă de 11 puncte. Deci, invit românii să se uite la ce-au făcut candidaţii şi nu la ce promit”, a spus Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan a mai spus că a doua observaţie generală este despre statul român şi întreaga administraţie publică.

„Întreaga administraţie publică este anchilozată. Orice încercare face, o face în acelaşi ritm birocratic şi lipsit de eficienţă chiar când are bune intenţii. Să ne gândim la Agenţia Naţională Antidrog.

O iniţiativă foarte bună, am creat o instituţie, am adus pe bază de pile, relaţii, recomandări nişte oameni şi instituţia asta s-a născut bolnavă, cum se nasc toate instituţiile din România. Este o poveste foarte frumoasă cu baronul de Mühlhausen.

Baronul de Mühlhausen a intrat într-o mlaştină şi atunci a găsit soluţia salvatoare ca să iasă de acolo, s-a tras el singur de păr şi a ieşit. Nu, statul român nu are resurse pentru a se regenera el însuşi.

De asta o să vedeţi în programul pe care îl prezint că vorbesc foarte mult de cooptarea specialiştilor din zona privată, din zona de asociaţii profesionale, din zona de consultanţă, pentru a da o direcţie adecvată pentru statul român”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Alegeri prezidențiale 2025. Peste 500 de postări politice au fost șterse în ultima săptămână

Biroul Electoral Central a anunţat marţi că, în perioada 13 - 20 aprilie, a emis un număr de 153 de decizii de admitere a plângerilor privind campania electorală în mediul online şi un număr de 201 decizii de respingere.

Lasconi nu-și dă demisia din USR pentru că... „O să fiu la Cotroceni”. Despre Iuda din partid

Elena Lasconi nu va demisiona din USR, deși este amplu contestată, pentru că va ajunge președintele României. „O să fiu la Cotroceni”, crede ea, atenționând că USR are nevoie de o reformă, pentru că va ajunge „irelevant” pe scena politică.

Răspunsul ANCOM pentru Nicușor Dan, după ce a reclamat boții de pe rețelele sociale. Ce trebuie să facă candidatul

ANCOM a luat măsuri în urma sesizării depuse de Nicușor Dan la alegerile prezidențiale cu privire la comportamentul anormal observat pe conturile sale oficiale de pe mai multe platforme online de mari dimensiuni aparținând principalelor rețele sociale.

Recomandări
După motorină, și benzina se apropie de pragul de 10 lei. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin

Avem record după record la pompă. Benzina standard s-a scumpit din nou și se apropie de 9 lei și 80 de bani pe litru în unele stații din țară. Asta în vreme ce motorina se menține peste pragul de 10 lei.

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari. Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Dacă un dezvoltator construiește sute de apartamente, acolo trebuie să existe și drumuri, școli, grădinițe și alte utilități. 

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.