Ludovic Orban şi-a depus candidatura la BEC: „Voi fi un preşedinte surprinzător, implicat, simţitor”

62430108
Agerpres

Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, şi-a depus, sâmbătă, candidatura pentru funcţia de preşedinte al României, susţinut de FD, PMP, Alternativa Dreaptă şi PNŢ Maniu-Mihalache, cu acest prilej afirmând că va fi un preşedinte "de multe ori surprinzător".

"Astăzi îmi depun candidatura la funcţia de preşedinte al României, cea mai înaltă funcţie în statul român. Este o onoare şi o cinste pentru mine să mă înscriu în această competiţie pentru alegerea preşedintelui care va conduce România în următorii cel puţin cinci ani de zile. Candidatura mea este o candidatură firească, o candidatură normală, o candidatură naturală, care este încununarea unei cariere de peste 33 de ani în serviciul cetăţeanului român. Sunt un om obişnuit, un om simplu, un om care a fost crescut de oameni simpli şi muncitori şi care a frecventat cei şapte ani de acasă cu asiduitate, iar cei şapte ani de acasă au fost o călăuză pentru toată cariera mea în spaţiul public", a afirmat Ludovic Orban, la sediul Biroului Electoral Central, la depunerea listei semnăturilor pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale.

El a menţionat că nu se laudă cu şcolile pe care le-a făcut şi nu a "umblat" la CV ca să îşi înfrumuseţeze biografia.

"N-am fost un tocilar şi un elev de nota 10, dar am luat toate examenele la care m-am înscris şi am încercat, pe lângă a învăţa ceea ce mi-au transmis profesorii, învăţătorii, profesorii universitari, să înţeleg lucrurile cu mintea mea şi să încerc să îmi formez gândirea raţională, gândirea logică, ce m-a ajutat în toată cariera pe care am avut-o în viaţa publică. Nu m-a adus nimeni, nu m-a scos ca pe un iepure din joben, aşa cum au apărut foarte mulţi oameni de la vârful puterii", a adăugat Orban, arătând că a pornit "de jos" şi a urcat "treaptă cu treaptă".

Liderul Forţa Dreptei şi-a exprimat convingerea că este pregătit să fie un preşedinte foarte bun pentru România, menţionând că susţine reforma administraţiei, a serviciilor secrete şi ca în România să fie un climat de afaceri prietenos.

"Vă spun din capul locului că, odată ajuns preşedinte, voi face tot ce este constituţional şi legal posibil să numesc un premier liberal şi o guvernare liberală de centru-dreapta, care să anuleze practic toate măsurile aberante fiscale şi de altă natură care au fost luate de Guvernele Ciucă şi Ciolacu. Este inadmisibil să loveşti mediul de afaceri, profesiile liberale, cei care îşi câştigă existenţa prin activităţi independente, angajaţii din mediul privat, chiar şi persoanele din spaţiu public: medici, asistente, profesori, cadre universitare, să îi loveşti cu taxe şi impozite exact pe cei care duc societatea înainte", a adăugat el.

Ludovic Orban: „Nu mă voi mulţumi să fac numai ce îmi cere Constituţia”

Ludovic Orban a spus că va fi un preşedinte alături de oameni.

"Voi fi un preşedinte de multe ori surprinzător, care va face foarte multe lucruri ce nu sunt scrise în Constituţie. Sunt un om care respectă Constituţia şi legile ţării, dar nu mă voi mulţumi să fac numai ce îmi cere Constituţia, voi face mult mai mult decât atât. Voi fi un preşedinte prezent, un preşedinte implicat, un preşedinte simţitor, un preşedinte care să fie alături de oameni, un preşedinte care să fie într-o comunicare permanentă şi deschisă cu oamenii, cu mass-media", a susţinut preşedintele Forţa Dreptei, conform Agerpres.

"Am fost întrebat: de ce vă depuneţi aşa târziu candidatura, veţi fi ultimul care vă veţi depune candidatura. Răspunsul meu este simplu, parafrazând din Biblie: cel din urmă - voi fi cel dintâi", a conchis Ludovic Orban.

Sâmbătă, Congresul Alianţei Forţelor de Dreapta liberal-conservatoare a ratificat constituirea alianţei formate din Forţa Dreptei, Partidul Mişcarea Populară, Alternativa Dreaptă şi Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache şi a validat candidatura lui Ludovic Orban la alegerile prezidenţiale.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62488247
Averile candidaților la prezidențiale. Cine sunt cei mai bogați politicieni care vor la Cotroceni. Cine e la polul opus

Unii dintre candidații la prezidențiale se laudă cu averi impresionante, asta în timp ce alții nu au conturi, iar singurele lor forme de venit sunte cele obținute din pozițiile ocupate în instituțiile statului.

62488239
Ciolacu a intrat oficial în cursa pentru președinția României. Șeful PSD, critici la adresa lui Iohannis de pe treptele BEC

Marcel Ciolacu şi-a depus, sâmbătă, oficial candidatura pentru funcţia de preşedinte al României, Liderul PSD a mers la Biroul Electoral Central însoţit de lideri ai PSD de la nivel central şi din teritoriu.

62469773
Ultima zi pentru depunerea candidaturilor la prezidențiale. Cine s-a înscris până acum. Emoții pentru Geoană și Ciucă

Termenul pentru înregistrarea candidaturilor la alegerile prezidenţiale expiră sâmbătă, la ora 24.00, BEC urmând să se pronunţe cu privire la admiterea sau respingerea înregistrării candidaturii.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.