Mihai Chirica a câștigat încă un mandat la Primăria Iași. A primit 32,6% din voturi

62310315
Agerpres

Mihai Chirica, actualul edil din Iași, a câștigat un nou mandat la primăria municipiului, după alegerile locale.

După numărarea a 95 la sută dintre voturi, actualul primar Mihai Chirica (PNL) are 32,6 la sută, iar Marius Bodea (Alianţa Dreapta Unită) – 25,6 la sută în cursa pentru Primăria Iaşi. Pe locul al treilea se clasează Cosette Chichirău – 14,6 la sută, ea fiind urmată de urmată de Bogdan Balanişcu (PSD) – 13,2 la sută şi de Tudor Ciuhodaru (AUR) – 9,1 la sută.

Prezența la vot a fost de 34,68 la sută, 111.877. Persoane înscrise pe liste permanente au fost 321.270.

După ieşirea din secţia de votare, Mihai Chirica a declarat că a votat pentru stabilitate şi pentru o continuare a dezvoltării oraşului.

"Am votat pentru un Iaşi european, care se dezvoltă şi devine tot mai frumos. Am votat pentru România europeană, pentru Vest, pentru că aceasta este direcţia corectă. Am votat pentru decenţă şi normalitate, pentru continuitatea lucrurilor bune care au avut loc în Iaşi. Cred că ieşenii sunt pe un drum bun. Viaţa fiecărui ieşean se simte că este mai bună de un scrutin la altul. Sunt convins că putem merge mai departe. Putem face ca lucrurile să-şi continue cursul pe care au intrat şi să aibă fiecare o viaţă mai bună. Îndemn toţi ieşenii să vină la vot, este un moment important pentru comunitatea noastră. Este ziua în care alegem viitorul copiilor noştri", a transmis primarul Mihai Chirica.

La Consiliul Local Iaşi, PNL a obţinut aproape 25 la sută, în timp ce ADU are 21,1 la sută. PSD a înregistrat 20,6 la sută, iar AUR 12,4 procente.

La şefia Consiliului Judeţean Iaşi, din 86 la sută din voturi numărate, conduce liberalul Costel Alexe, cu 34,3 la sută, urmat de social-democratul Bogdan Cojocaru - 32,1 la sută şi de Petru Movilă (ADU) – 13,3 la sută.

Liberalii ieşeni au recâştigat primăriile Paşcani şi Podu Iloaiei, în timp ce la Târgu Frumos, edilul PSD a pierdut în faţa candidatului PNL. La Hârlău, primarul PSD a fost reconfirmat în funcţie.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62456090
PNL: George Tuță, noul primar al Sectorului 1, după numărarea a 98,7% din totalul secțiilor de vot

PNL Sector 1 anunţă că, după numărarea a 98,7% din totalul secţiilor de vot, George Tuţă este noul primar al Sectorului 1 şi acuză reprezentanţii UDR că tergiversează numărarea voturilor în două secţii.

62456087
Candidatul independent Mihai Polițeanu, noul primar al Ploieștiului. „Această victorie vă aparține”

Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova.

62455819
Primarul unei comune din Neamț a fost reales în funcţie din arest preventiv

Candidatul PNL pentru funcţia de primar al comunei Tarcău a câştigat alegerile chiar dacă se află în arest preventiv, a confirmat, pentru Agerpres, prim-vicepreşedintele PSD Neamţ, deputatul Ciprian Şerban.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.