(P) Accelerarea logisticii și a eliminării deșeurilor din ambalaje pentru o planetă sănătoasă mâine. Acțiunile Mars

62443597

Mars, unul dintre cei mai mari producători mondiali de dulciuri, ciocolată, alimente și hrană pentru animale de companie, nu face compromisuri atunci când vine vorba de protejarea planetei noastre.

Compania urmează o abordare științifică, bazată pe date, pentru a-și reduce impactul asupra mediului. Eforturile sale includ angajamentul de a atinge un nivel zero net al emisiilor de gaze cu efect de seră, tranziția către energia regenerabilă și transformarea ambalajelor pentru a sprijini o economie circulară.

În 2017, Mars a lansat planul Sustenabilitate în o Generație, prin care își seta obiective ambițioase, stabilite pe baza unor criterii științifice și aliniate la obiectivele de dezvoltare durabilă asumate de către Națiunile Unite. Compania se concentrează pe 4 piloni interconectați pentru o creștere sustenabilă: Planeta sănătoasă, Oameni prosperi, Bunăstare nutritivă și Transformarea ambalajelor. Prin acțiuni deliberate și consecvente, Mars dorește să creeze o lume mai bună atât pentru oameni, cât și pentru animalele de companie.

Pentru a-și accelera acțiunile pentru o planetă sănătoasă, Mars a lansat în 2023 Foaia de parcurs Net Zero, un plan accelerat, accesibil și realizabil pentru înjumătățirea până în 2030 a emisiilor de gaz cu efect de seră în întregul lanț valoric, parte din obiectivul de a atinge un nivel zero net al emisiilor până în 2050. Planul de acțiune include, printre altele, utilizarea de energie din surse regenerabile și reînnoirea parcului de vehicule al companiei. Cel mai recent pas în această direcție a fost reprezentat de un parteneriat cu compania de tehnologii de transport Einride prin care Mars va integra 300 de camioane electrice și optimizate digital în Europa până în 2030. Se estimează că noile vehicule vor economisi 20.000 de tone de CO2 pe an, ceea ce reprezintă o reducere cu 10% a emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate anual din transportul rutier al Mars Europa.

Între măsurile de protecție a climei luate de Mars – prin care compania va investi 1 miliard de dolari în următoarea perioadă – prioritară este dezvoltarea de soluții circulare pentru eliminarea deșeurilor din ambalaje. Prin urmare, compania se concentrează pe eliminarea tuturor materialelor de ambalare inutile, pentru a preveni contaminarea fluxului de reciclare de către ambalajele sale, pe reducerea utilizării plasticului virgin și pe reproiectarea ambalajelor sale pentru a fi reciclabile sau compostabile, asigurându-se că acestea sunt compatibile cu infrastructura de reciclare care există în prezent sau este posibil să existe în viitor.

"Deoarece unul dintre cele 5 principii ale noastre este Calitatea, prioritatea noastră este să ne asigurăm că ambalajele noastre păstrează prospețimea produselor, respectând cele mai înalte standarde de calitate și siguranță alimentară. În același timp, avem angajamente de sustenabilitate clare, care se concentrează pe reducerea ambalajelor, pe reciclabilitate și pe utilizarea de materiale reciclate. În Europa, printre altele, mărcile de hrană pentru animale de companie SHEBA®, PERFECT FIT™ Mini Pouches și WHISKAS® și-au transformat ambalajele pentru a reduce materialele inutile și pentru a îmbunătăți reciclabilitatea." - a declarat Daniela Hlavackova, Marketing Director în cadrul Mars Central Europe.

Lumea pe care ne-o dorim mâine începe cu modul în care facem afaceri astăzi – aceasta este Crezul Mars, care ghidează toate deciziile companiei, inclusiv măsurile de sustenabilitate pe termen scurt și lung, despre care puteți afla mai multe informații pe website-ul companiei: https://www.mars.com/sustainability-plan/healthy-planet/net-zero-2050.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) 7 din 10 români consideră că este mai puțin stresant să acceseze un credit 100% online decât unul tradițional

Provident lansează primul produs 100% digital din portofoliul său. Creditele rămân o soluție de rezervă viabilă pentru români în 2024. Dar care sunt emoțiile sau stările asociate cu ideea de a lua un împrumut?

(P) Lansarea noului Lexus LBX

Lansăm în România un model revoluționar marca Lexus. Noul LBX este un crossover compact, care redefinește standardele în clasa sa, oferind un echilibru perfect între exigențele vieții urbane și aventura în natură.

(P) Zilele Enayati Medical City aduc împreună profesioniștii pentru schimb de cunoștințe și colaborare în medicină

Acest eveniment de prestigiu își propune să reunească profesioniști medicali din întreaga țară în cadrul unor sesiuni științifice de excepție și dezbateri de ultimă oră în domeniul medical privat.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.