Primul ciclist african care a câștigat o etapă în Turul Italiei s-a retras după ce dopul de la șampanie i-a sărit în ochi

Biniam Girmay
Profimedia / AFP

Primul ciclist african de culoare care a reușit să câștige o etapă la Turul Italiei a avut parte de un ghinion teribil chiar în timp ce sărbătorea victoria. În urma unui incident petrecut pe podium, Biniam Girmay a fost nevoit să abandoneze competiția.

Sportivul de 22 de ani, din Eritreea, a surprins pe toată lumea când a câştigat, marţi, la sprint, etapa a 10-a a Giro d'Italia.

Biniam Girmay nu a apucat să se bucure prea mult de moment. Pe podiumul de premiere, când a desfăcut șampania, dopul sticlei i-a sărit în ochi. Sportivul a fost dus la spital, iar în urma investigațiilor, medicii l-au anunțat că trebuie să abandoneze Turul Italiei, potrivit BBC.

 

 

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Când am ajuns (la hotel) după ce am fost la spital, momentul rău, m-am bucurat puțin de victorie alături de colegii mei, de staff, cu toată lumea. Sunt fericit acum, am fost puțin trist de ceea ce s-a întâmplat cu șampania, dar când m-am întors au fost super fericiți. Dar astăzi (miercuri), din păcate, nu am început cursa din cauza ochiului, am nevoie de puțină odihnă pentru a da mai multă putere de refacere ochiului. Abia aștept cu nerăbdare restul sezonului. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și m-au împins de la spate. Sunt bine acum. Ne vedem în curând”, a spus Girmay într-o filmare postată de echipa sa.

 

Etapa câștigată de Girmay a avut loc pe distanţa de 196 km, între oraşele Pescara şi Jesi. Acesta a fost cronometrat în 4 h 32:07, fiind urmat de olandezul Mathieu van de Poel (Alpecin) şi de italianul Vincenzo Albanese (Eolo-Kometa), cu acelaşi timp.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Lionel Messi, anunț despre retragerea din fotbal
Lionel Messi, anunț despre retragerea din fotbal

Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

 

Simona Halep va disputa primul meci în România, după o pauză de aproape 2 ani. „Am spus
Simona Halep va disputa primul meci în România, după o pauză de aproape 2 ani. „Am spus "Da!" din prima”

Nume mari din tenisul mondial sunt, în acest sfârșit de săptamană, la Sports Festival Cluj.

Echipa Ucrainei a învins Moldova la Chișinău, scor 4-0. Ucraina este prima adversară a României la EURO 2024
Echipa Ucrainei a învins Moldova la Chișinău, scor 4-0. Ucraina este prima adversară a României la EURO 2024

Echipa naţională a Ucrainei a învins marţi, în deplasare, scor 4-0, naţionala Moldovei, într-un meci amical disputat la Chişinău.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.