Debut cu dreptul pentru Halep, în primul turneu din 2021. Românca a învins-o pe rusoaica Potapova

Simona Halep
WTA

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul doi WTA, a câştigat primul său meci oficial din 2021, cu 6-4, 6-4 în faţa rusoaicei Anastasia Potapova, luni, în runda a doua a turneului Gippsland Trophy (WTA 500) de la Melbourne.

După victoria obţinută vineri în demonstrativul cu liderul mondial Ashleigh Barty, Halep a făcut un joc foarte bun şi a reuşit să câştige într-o oră şi 22 de minute în faţa tinerei Potapova (19 ani, 101 WTA), la capătul unui meci de un nivel ridicat de ambele părţi, transmite Agerpres.

După trei break-uri consecutive în debutul partidei, Halep a reuşit să se desprindă la 3-1 şi a mers până la finalul setului cu acest avantaj, câştigând cu 6-4.

În actul secund, Potapova făcut un break la 2-1 şi şi-a majorat avantajul la 3-1, însă Halep a revenit şi a restabilit egalitatea (3-3). Rusoaica a mai condus o dată, cu 4-3, dar fostul lider mondial a egalat şi a reuşit un break decisiv, impunându-se cu 6-4.

Halep a avut 5 aşi în acest meci şi a făcut 2 duble greşeli, iar Potapova a avut un as şi două duble greşeli.

Citește și
Halep
Ce spune Simona Halep despre vaccinarea anti-COVID. Mărturia sportivei, după ce a contractat virusul
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potapova a avut un procentaj mai bun la primul serviciu (65%-60%), dar Halep a fost mai bună la al doilea (65%-33%).

Halep, principala favorită a turneului, şi-a asigurat un cec de 5.500 dolari şi 55 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe câştigătoarea dintre australianca Destanee Aiava şi germanca Laura Siegemund, victorioasă în faţa Monicăi Niculescu în două seturi, cu 7-5, 6-4.

La dublu, Monica Niculescu şi Patricia Ţig s-au calificat în optimi, după 5-7, 7-6 (3), 10-6 cu perechea Caroline Garcia (Franţa)/Nadia Podoroska (Argentina). Româncele au obţinut victoria în două ore şi 6 minute.

Niculescu şi Ţig, care şi-au asigurat un cec de 2.670 dolari şi 55 de puncte WTA la dublu, vor juca în optimi cu favoritele numărul patru, Andreja Klepac (Slovenia)/Elise Mertens (Belgia).

În alt meci din primul tur la dublu, Irina Begu şi chinezoaica Qiang Wang au fost întrecute de cuplul Laura Siegemund (Germania)/Vera Zvonareva (Rusia), cu 6-2, 6-3, favoritele numărul şapte câştigând în 58 de minute.

Begu şi Wang vor fi recompensate pentru participare cu 2.020 dolari şi un punct WTA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
VIDEO. Surpriza de care a avut parte Simona Halep în Australia.
VIDEO. Surpriza de care a avut parte Simona Halep în Australia. "Vecinii" au chemat-o să iasă pe balcon

Simona Halep a dialogat de la balconul hotelului cu doi prezentatori australieni de emisiuni radio, care s-au urcat pe acoperişul postului aflat vizavi de locul în care sunt în carantină unii dintre cei mai buni jucători de tenis din lume, la Adelaide.

Ce spune Simona Halep despre vaccinarea anti-COVID. Mărturia sportivei, după ce a contractat virusul
Ce spune Simona Halep despre vaccinarea anti-COVID. Mărturia sportivei, după ce a contractat virusul

Ministerul Sănătăţii a precizat, marţi, pe Facebook, că jucătoarea de tenis Simona Halep vrea să se vaccineze împotriva virusului Sars-Cov-2.

Sfatul Simonei Halep, după experiența infectării cu noul coronavirus:
Sfatul Simonei Halep, după experiența infectării cu noul coronavirus: "Nu se ştie cum acţionează"

Simona Halep a declarat că s-a temut de coronavirus încă din luna martie şi că s-a protejat foarte mult, însă totuşi s-a infectat.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.