Specialist: Documentele în format electronic pot fi semnate electronic, au aceeaşi valoare juridică ca pe hârtie

certSIGN: Documentele în format electronic pot fi semnate electronic, au aceeaşi valoare juridică ca pe hârtie
StirilePROTV

Documentele în format electronic pot fi semnate electronic şi au aceeaşi valoare juridică similar celor parafate pe hârtie, a afirmat, marţi, Aurel Meiroşu, business development manager Electronic Signature la certSIGN.

 

"Practic, orice se întâmplă în momentul de faţă, pe hârtie, cu pixul, poate fi transpus 1 la 1 în mediul electronic, astfel încât să existe atât opozabiltate, cât şi siguranţa faptului că eşti protejat din punct de vedere al recunoaşterii. Există, evident, şi la nivel naţional o serie de reglementări, cu privire la modul în care poate fi utilizată semnătura electronică calificată în interacţiunea industriilor şi, pe de altă parte, a industriilor cu instituţiile publice. Avem două ordonanţe de urgenţă foarte relevante - Ordonanţa 38, cu privire la faptul că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia primirii înscrisurilor semnate cu semnătură electronică, şi Ordonanţa 140 privind utilizarea semnăturii calificate pe documentaţiile elaborate ca alternativă la transmiterea în format fizic, cu vestita ştampilă sau parafă profesională plus semnătura olograf. Documentele în format electronic pot fi semnate electronic, având aceeaşi valoare juridică precum documentele semnate pe hârtie. Pot fi arhivate electronic, în condiţiile legii, şi păstrate pe întreaga perioadă de valabilitate", a explicat Meiroşu.

Specialistul certSIGN a menţionat, totodată, că în baza Regulamentului EIDAS, semnătura electronică de tip calificată este singura care are echivalentul unei semnături olograf.

 

Citește și
Semnatura electronica
Semnătura electronică, tot mai necesară în lumea tehnologizată. Cum o obținem, ce acoperire are și cât costă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

OUG pentru utilizarea semnăturii digitale

 

"Suntem parte, cel puţin în zona semnăturii electronice, dintr-o serie de grupuri de lucru la nivelul Comisiei Europene în care am contribuit şi contribuim din plin la zona de standardizare şi chiar de reglementare. Din acest punct de vedere, cunoaştem foarte bine ce trebuie să facem şi cam care este direcţia. Avem o prezenţă în aproximativ 20 de ţări, în care furnizăm sub diverse forme şi în diverse proiecte identitate digitală. Avem propriul nostru departament de Research & Development, care ne permite să venim tot timpul cu inovaţii noi şi adaptări ale soluţiilor noastre pentru a ţine pasul cu tehnologia şi cu schimbarea. Serviciile de încredere reglementate prin Regulamentul EIDAS sunt cel mai important aspect. Un aspect important pe care Regulamentul EIDAS, cel puţin în zona de semnătură electronică îl aduce, este faptul că semnătura calificată electronică este recunoscută şi opozabilă în absolut toate statele membre ale Uniunii Europene. La fel de important este faptul că acest instrument este foarte bine standardizat şi reglementat de o industrie cumva matură", a punctat Aurel Meiroşu.

O Ordonanţă de urgenţă care permite utilizarea semnăturii digitale în încheierea contractelor de muncă şi o alta care prevede eliminarea obligativităţii întocmirii fişei postului, a condiţiilor de prezenţă şi a Regulamentului intern au fost aprobate pe data de 15 aprilie de Guvern, în primă lectură.

Asociaţia Română pentru Smart City (ARSC) a organizat, marţi, conferinţa internaţională online privind inovarea şi digitalizarea în construcţii - Innoconstruct 2021.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
STS: Populația generală se va putea înscrie pentru vaccinare, fără a fi nevoie de o semnătură electronică
STS: Populația generală se va putea înscrie pentru vaccinare, fără a fi nevoie de o semnătură electronică

Persoanele din etapa 3 de vaccinare vor putea să se înscrie fără a fi condiționate de deținerea unui certificat digital calificat, potrivit STS.

Semnătura electronică, tot mai necesară în lumea tehnologizată. Cum o obținem, ce acoperire are și cât costă
Semnătura electronică, tot mai necesară în lumea tehnologizată. Cum o obținem, ce acoperire are și cât costă

Pandemia cu noul coronavirus a schimbat radical felul în care lucrăm, facem afaceri și înteracționăm unii cu ceilalți. Iar munca de la distanță și tehnologizarea în aproape toate domeniile au devenit noua normalitate.

Românii vor avea cărţi de identitate noi. Ce date nu vor mai fi trecute în cip
Românii vor avea cărţi de identitate noi. Ce date nu vor mai fi trecute în cip

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, care introduce, între altele, sistemul de carte de identitate electronică şi semnătura electronică.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.